Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

PE BANU’ PUBLIC: PÂNĂ SE ADJUDECĂ LA MEZZO(PMS), PRINA RĂMÂNE ÎN GRIJA LUI OPRESCU(CJ OLT).

16. septembrie. 2024

Ca orice pușcăriaș care se respectă, Minel Prina trebuie să aibă în permanență cardul alimentat pentru cheltuielile zilnice și nici nu acceptă să fie cu mult mai prejos față de colegul de celula, prietenul Darius, în cazul căruia oamenii lăsați strict pe lista vizitatorilor au grijă să aiba astfel de… lipsuri materiale.

Astfel că, până se va materializa prin adjudecare din bugetul public trocul cu lista slugilor- multe dintre ele la fel de penale- întru prosperitatea firmelor lăsate în grija și administrarea odraselor, Prina rămâne în continuare în grija lui Oprescu. Așa cum se întâmplă de multă vreme, chiar și în perioada când acesta era urmărit internațional după ce a luat calea Italiei în încercarea disperată de a scăpa de pușcărie.

Cea mai recentă achiziție tot la DGSPC Olt, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Olt. Dacă tot a fost lider pe asocierea care a obținut contractul „servicii de proiectare, asistență tehnică pe perioada de execuție a Lucrărilor si executie lucrari pentru investitia “ Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice la clădirea sediului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt”, ar fi fost păcat să nu marcheze tot el și spoiala pe interior. Pe directă, la scurt timp după alegerile locale, când Suciu, nepotul de la Parc Industrial încă încerca să ajungă în vizită la pușcăriaș(n.n. prima încercare eșuată pe motiv de nume greșit) iar lista pentru noul ales nu era încă înmânată, Alpha Maap Creations Srl mai marca 123 mii euro întru alimentarea contului.

Și nu e ultima strigare a firmelor deținute de Prina. E bine și pe județ, dovadă că el execută lucrarile de constructii de conducte de alimentare cu gaz la Pleșoiu- că titlu de exemplu pentru achizițiile lunii august. Așteptăm cu mare interes adjudecările pe Primăria Slatina, să vedem dacă pentru o lipsă de penali în mare parte noul ales înghite chiar și… broaște. Constructorii știu de ce!

Print

One thought on “PE BANU’ PUBLIC: PÂNĂ SE ADJUDECĂ LA MEZZO(PMS), PRINA RĂMÂNE ÎN GRIJA LUI OPRESCU(CJ OLT).

  1. Consiliul local,consiliul Județean și Președintele Consiliului Județean,ordonatorul de fonduri principal în județul Olt și în Slatina sunt ale PSD! Dacă primarul ales ar fi un munte de corectitudine și de cinste (cinstit mă îndoiesc că este ușa de biserică)și tot nu ar putea învinge PSD cu Oprescu și Stănescu in frunte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!