VÂNTU’ BATE, AMENDA TRECE: PRIMARUL DIN CARACAL SCAPĂ DE POLIȚIE CU AJUTORUL CICLONULUI ASHELY!
Când legea întâlnește prognoza meteo, rezultatul e un vânt favorabil inculpatului. Primarul din Caracal, Ion Doldurea a reușit performanța de a demonta o amendă de 30.000 de lei aplicată de Poliție cu ajutorul… ciclonului Ashley. Într-o pledoarie demnă de emisiunile meteo de la ora 19:00, edilul a invocat furtuna ca principal argument pentru neconformitatea constatată.
Concret, în motivarea plângerii depusă în dosarul în care în calitate de intimat a fost IPJ Caraș Severin iar reclamant primarul de la Caracal, acesta din urmă a arătat că la data de 29.09.2024, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca BMW din direcția Timișoara – Caracal, a fost oprit și sancționat de către un agent de poliție, întrucât ar fi condus cu viteza de 138 km/h pe un sector de drum limitat la 70 km/h și ar fi depășit în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă, fiind sancționat cu 15 puncte de amendă în valoare de 2.475 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 150 de zile. Primarul a susținut că se afla în unul din cazurile de nepedepsire, motivat de faptul că este primarul din Caracal, iar în acea dimineață a fost sunat de prefect, care i-a precizat că trebuie sa ajungă de urgență în Caracal, deoarece în calitate de primar este șeful comitetului de situații de urgență, iar în acea zi se anunța faimosul ciclon Ashely.

instanța a constatat că situația invocată de Ion Doldurea corespunde unei stări de necesitate care înlătură caracterul contravențional, contravențiile fiind comise în scopul de a interveni cât mai urgent pentru a lua măsurile necesare pentru intervenția în zona de competență teritorială, cu adoptarea acțiunilor care se impuneau pentru avertizarea locuitorilor și pentru a veni în sprijinul populației, precum și pentru înaintarea evidenței nominale a persoanelor vârstnice, vulnerabile, singure și a persoanelor aflate în imposibilitate de a se deplasa. Drept urmare, pe 11 martie 2025, Judecătoria Caracal a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, astfel că Doldurea a câștigat procesul cu IPJ Caraș-Severin.
Râzi de ei să nu plângi de tine!!! #p