Activități matematice care au cucerit lumea
Lumea în care trăim este puternic influențată de cifre și activități care au la bază logica. Indiferent dacă mergi la cumpărături, te angajezi într-un anumit domeniu sau ai de luat decizii în viață, toate acestea sunt rezultatul proceselor cognitive. Fiecare dintre noi a luat parte la ieșiri sau întâlniri între prieteni unde jocurile de societate erau atracția principală. Mai mult, întâlnim aceste elemente și în opera artistică dar și în filme care au vrăjit pur și simplu spectatorii. Un lucru e cert, jocurile matematice sau orice alte activități care derivă din acestea sunt o unealtă care își pun rotițele în mișcare și te ajută să ai creierul în formă. Să vedem câteva dintre acestea.
Șahul
Fără îndoială, șahul este unul dintre cele mai populare și îndrăgite activități la nivel mondial. Este ca un sport care te ajută să ai grijă de creierul tău. Dacă ar fi să ne luăm după estimările celor de la Națiunile Unite, am afla că șahul este jucat de aproximativ 605 milioane de jucători în mod regulat. În ciuda istoriei îndelungate și a schimbărilor care s-au produs asupra sa, șahul a supraviețuit în timp.
O legendă ne spune că jocul de șah își are originile in India, iar primele iterații de șah ar fi avut loc prin anul 760 d.Hr. Partea interesantă este că la acea vreme piesele erau puțin diferite, în sensul în care printre acestea se numărau un car, elefant și chiar un episcop.
Îndrăgitul joc de logică a făcut parte și dintr-un serial celebru, Gambitul damei, care a făcut pe toată lumea să-l urmărească cu mult interes.
Uno
Uno este o altă activitate familiară pentru toată lumea, sigur ai jucat acest joc cel puțin o dată. Deși Uno e foarte ușor de jucat, este foarte interesant și amuzant. Pentru a câștiga, jucătorii trebuie să facă perechi de cărți pe care să le pună peste grămadă până nu mai rămân cu nicio carte. Pentru a face jocul și mai interesant, sunt câteva cărți care te ajută să avansezi în joc. Spre exemplu, poți lua o carte de tip Reverse, care este adesea folosită pentru a schimba ordinea jucătorilor, Skip este de la sine înțeles la ce te ajută, și anume un jucător stă o tură iar în momentul în care primești plus doi sau plus patru știi că vei mai sta o vreme în joc.
Dacă primești cartea wild, ai o superputere care îți permite să o pui deasupra oricărei cărți. Un alt lucru interesant cu privire la acest joc este că include cifra zero, lucru care nu este întâlnit prea des când vine vorba de activitățile similare. Regula zice că jucătorii trebuie să rotească sensul de joc atunci când această carte este jucată.
Remi
O altă activitate apreciată de toată lumea este remi – cu toate că are mai multe variante de joc peste tot pe glob, remi este disponibil și online. Se crede că jocul de cărți remi are origini în mai multe zone geografice. Totuși, cea mai răspândită teorie ne arată că jocul provine din Spania.
În secolul XIX, pe când spaniolii au început să migreze către America, au dus și acest joc cu ei. O altă teorie ne arată că varianta românească a fost inventată de către Ehpraim Herțeanu, care a emigrat mai apoi în Israel.
Setul de joc are patru table joc și este format din 106 piese, ceea ce denotă că la masă pot să stea maxim patru persoane. Jucătorii continuă prin a aranja piesele sub formă de serii și suite. Un lucru și mai interesant este că primele seturi au fost realizate de către inventator chiar în curtea casei sale.
Table
Un alt joc care nu lipsește niciodată de la întâlnirile cu prietenii sau chiar la ieșirile în parc este cel de table; acest joc de societate este derivat dintr-o activitate egipteană, ceea ce denotă că este destul de vechi.
La acea vreme se numea Senet și avea piese sub formă de cochilii și bastonașe. Doritorii pot vedea și acum un exemplar al acestui joc la Muzeul Regal de Artă și Istorie din Bruxelles. Mai mult, pereții mormintelor din Egipt conțin reprezentări ale unor jucătorii care se pregătesc să arunce zarul realizat din os de astragal. Un alt joc la fel de vechi este la Muzeul Britanic din Londra, acesta are o tablă cu piese albe și negre și trei zaruri.
Activitățile de societate sunt foarte răspândite în zilele noastre. Cu toate că regulile s-au schimbat de-a lungul timpului, popularea lor nu a suferit din această pricină.