DNA CERE REAUDIERE ÎN DOSARUL VÂLCOV! PROBLEME LA ANCA GUȘATU?!
De ce i-a fost frică n-a scăpat. Procurorii DNA nu par a fi convinși de martorii pe care Darius Vâlcov i-a adus în apărarea sa în procesul de la Tribunalul Dolj în care este judecat pentru luare de mită astfel că au cerut să-l reaudieze pe Lucian Șușală la termenul de miercuri. Solicitarea a fost făcută încă din martie 2019 când inculpatul a depus cererea de probatoriu cu lista celor șase persoane(n.n. opt propuse, doar șase admise de instanță) pe ale căror declarații probabil că se bazează în încercarea de a-și dovedi nevinovăția. La acel moment procurorul a cerut încuviințarea judecătorului de caz ca după finalizarea audierilor să-i ofere posibilitatea de a cere reaudierea în situația în care se va veni cu ”date noi”: Din moment ce apărarea a propus niște martori care nu au fost audiați, nu apar în rechizitoriu probabil că au elemente de noutate apărute pe parcursul judecații, motiv pentru care solicităm să ne oferiți posibilitatea să luam la cunoștință despre cele declarate de aceştia pentru ca la finalul audierilor sa putem solicita reaudirea acestora dacă se impune”.
Și, se pare că s-a impus. Cel puțin în ceea ce-l privește pe reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție. Reaudierea lui Șușală l-ar putea lovi pe Vâlcov la unul din martorii ” de bază”. Este vorba despre Anca Gușatu, cea care a refuzat să dea declarație în fața presei solicitând ședință cu ușile închise motivat de posibile ” amenințări” pe care le-ar putea primi odată cu apariția în presă a decolarației sale.
De ce ar putea răsturna reaudierea cerută de procuror întreaga poveste a fostei vecine a lui Vâlcov din V23 și parteneră în deplasările din Franța? Pentru că teza invocată de apărătorii acestuia cu privire la Gușatu a avaut la bază una din tranșele de baani primită de Vâlcov ca șpagă prin intermediul lui Șușală. Deși nici unul din cei prezenți în apartamentul din V23 unde locuia Vâlcov(n.n. cu chirie la Bărbulescu, a zis el!!!), respectiv Șușală și vărul Langa- nu au făcut nici o referire la prezența acesteia în locuință la acel moment(n.n. nici inainte de a număra banii, nci în timp ce sortau și nici după) Anca Gușatu, cu mâna pe biblie dar, să nu scăpăm din vedere totuși, cu ușile închise(!!!), a povestit tocmai despre acel episod. Cât de convingătoare a fost(n.n procurorul nu pare convins) rămâne de văzut la următorul termen, miercuri fiind cerută o nouă amânare, de martor pe de o parte dar și de avocatul inculpatului pe motiv că e nevoie de mai mult timp pentru ca toți apărătorii să se întâlnească și să formuleze o cerere la răspunsul transmis de SRI în această cauză. În ciuda eforturilor depuse atât de Vâlcov și apărători dar și de Anca Gușatu, se pare că ceea ce s-a jurat în ședință secretă nu rămâne totuși… secret!