PULIFRICIUL FĂCUT PATRON PESTE FERMA DE VACI DIN TELEORMAN A LUI VÂLCOV CONDAMNAT DEFINITIV!
LOGIGAN ELIVIS – OVIDIU a fost condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel Craiova în dosarul în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au trimis în judecatăsub acuzația de evaziune fiscală în formă continuată în legătură cu SC NEXTRAS BUSINESS SOLUTIONS SRL Slatina, din calitate de administrator. Împotriva sa prin ordonanţa din data de 19.08.2016 a fost luată măsura controlului judiciar, măsură ce a fost prelungită până la data de 16.06.2017 şi de asemenea, prin ordonanţa din data de 13.06.2016, procurorul de caz a dispus instituirea sechestului asigurator asupra a 2 imobile aparţinând inculatului Logigan Elvis Ovidiu, până la concurenţa sumei de 4 266 560 lei. Pe fond Tribunalul Olt l-a condamnat pe Logigan la pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de trei ani. Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a achitat prejudiciul(n.n. trăiască băieții de la București!- prietenii știu de ce!) astfel că instanța a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin ANAF- DGRFP Craiova prin AJFP Olt, împotriva inculpatului şi a SC NEXTRAS BUSINESS SOLUTION SRL Slatina, ca nefondată decizia nefiind definitivă apelul s-a judecat la Curtea de Apel Craiova:
Solutia pe scurt: Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpat şi partea civilă. Desfiinţează în parte sentinţa astfel: În baza art. 9 alin.1 lit. c) din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p. din 1969, art. 10 alin. 1 din Legea 241 /2015, art. 396 alin.10 C.p.p., art. 74 alin. 1 lit. a), b) şi c) C.p. din Cp de la 1969 rap. la art. 76 alin. 1 lit. e) C.p. din 1969, şi art. 5 C.p. condamnă inculpatul LOGIGAN ELIVIS – OVIDIU, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II-a, lit. b) şi lit. c) C.p. din 1969. În baza art. 81 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului şi, în baza art. 82 C.p. din 1969, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. . Admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform Codului de Procedură Fiscală din ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la achitarea debitului principal în cuantum de 364.360 lei, achitat în cursul urmăririi penale. Definitivă.
Logigan este omul făcut de Vâlcov patron peste Ferma de vaci ,,Lada” de la Tătărăşti-Teleorman, o afacere care l-a scurt timp după ce a fost pusă pe picioare-o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro- s-a încheiat odată cu demersul procurorilor anticorupție de a destructura GRUPUL. Proprietarul DIN ACTE a făcut toate demersurile în speranţa de a recupera măcar o parte din investiţie, scoţând la vânzare active şi animale – 160 capete vite (vaci Angus) şi 60 de viţei, la preuri cuprinse între 1600-1800 euro/ buc. Alături de alţi pulifrici şi Logigan a fost răsplătit cu o locuinţă în deja celebrul Bloc V23(n.n. unde ani de zile a stat şi liderul în apartamentul achiziţionat pe SC Enero Prod Olt- TV-ul administrat de fina Bărbulescu), aici fiind declarat ulterior înfiinţării sediul S.C. CONTIS COMPANY CONSULTING S.R.L. detinuţă şi administrată de soţia şoferului Strinu – fost director economic al CAO. Nici afacerile cu Primăria Slatina nu i-au fost străine, aceeaşi societate find implicată în circuitul financiar fictiv de spălare a banilor. Proiectul fusese gândit de cel mai creier din câte a avut PSD-ul vreodată, împreună cu Ramba Ovidiu de la Plus Confort. Deși inițial Vâlcov a negat afacerea cu vaci, ulterior, a recunoscut-o atât el cât și vărul Langa chiar în sala de judecată, , obligat fiind de vehemența cu care Ramba nega orice implicare în vreuna din afacerile derulate de-a lungul timpului (Vezi : https://concretolt.ro/2017/05/30/culmea-coruptiei-valcov-fortat-de-denuntatori-sa-si-recunoasca-afacerile/).
Judecător: „Ştiţi să fi existat propuneri din partea lui Ramba să se asocieze cu Darius Vâlcov în vreo afacere?”
Langa: „Au fost discuţii, de exemplu o fermă de vite în Teleorman, dar nu ştiu dacă şi Darius Vâlcov e asociat la acea fermă înfiinţată de Ramba, nu cred. Au mai fost şi alte oferte de la Ramba, privind achiziţii de terenuri şi efectuarea de construcţii, dar nu ştiu dacă s-au materializat”.
Vâlcov: „Aţi fost martor la discuţia purtată acasă cu fratele dvs despre parteneriatul de afaceri în Teleorman şi Bucureşti? Sunt casele lipite una de alta, masa din bucătărie e din lemn masiv…”
Christian Ramba: ″Nu știu de așa ceva!″