CULMEA CORUPŢIEI: VÂLCOV – FORŢAT DE DENUNŢĂTORI SĂ-ŞI RECUNOASCĂ AFACERILE!
Am trăit s-o vedem şi p′asta! Sau mai bine zis să-l auzim pe Vâlcov recunoscând în faţa judecătorilor afacerile din care a fost parte în perioada mandatului de primar al Slatinei, senator şi ulterior ministru. În 2015 la momentul la care procurorii anticorupţie au descoperit caprele fostului judecător CCR, Toni Grebă, consemnam despre „cum a muls Vâlcov vacile angus”. Este vorba despre Ferma de vaci ,,Lada” de la Tătărăşti-Teleorman, o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro unde, în aprilie 2015 când Vâlcov era arestat la Beciul Domnesc, partenerii de afaceri făceau toate demersurile să valorifice animalele înainte ca procurorii anticorupţie să le ia urma. La momentul respectiv inculpatul a negat orice legătură a sa cu patronii fermei(n.n. fraţii Ramba prin proprietarul din acte Logigan Elvis – administrator al S.C. PLUS CONFORT TRADING S.R.L. Bucuresti, proprietar al unui apartament în celebrul Bloc V23, devenit ulterior înfiinţării sediul S.C. CONTIS COMPANY CONSULTING S.R.L. detinuţă de soţia şoferului Strinu), manipulând opinia publică cu placa deja cunoscută- „încă o încercare de denigrare a imaginii sale”.
Astăzi însă, când cele două dosare în care a fost trimis în judecată se apropie de final, Vâlcov însuşi vine şi confirmă public, în faţa judecătorilor, veridicitatea celor consemnate CONCRET în toţi aceşti ani. Culmea corupţiei, ceea ce ieri nega cu totă puterea, se luptă azi nu doar să recunoască dar să-i determine pe denunţători, să şi-l asume ca partener de afaceri. A încercat vărul Langa(n.n. fost director CAO), din calitatea de martor să-i convingă pe magistraţi că fraţii Ramba nu doar că îl cunoşteau bine pe Vâlcov dar că au fost şi parteneri de afaceri:
„Ştiţi să fi existat propuneri din partea lui Ramba să se asocieze cu Darius Vâlcov în vreo afacere?”
„Au fost discuţii, de exemplu o fermă de vite în Teleorman, dar nu ştiu dacă şi Darius Vâlcov e asociat la acea fermă înfiinţată de Ramba, nu cred. Au mai fost şi alte oferte de la Ramba, privind achiziţii de terenuri şi efectuarea de construcţii, dar nu ştiu dacă s-au materializat”.
Christian Ramba a negat însă o eventuală relaţie de prietenie sau afaceri. Mai mult şi-a amintit că Vâlcov i-a cerut şpagă fratelui său însă nimic despre posibile concedii sau vizite ale inculpatului şi cu atât mai mult despre propuneri de afaceri. Culmea corupţiei de care vorbeam mai sus, denunţătorii neagă şi astfel îl obligă pe Vâlcov să recunoască afacerile în speranţa unei soluţii favorabile. „Aţi fost martor la discuţia purtată acasă cu fratele dvs despre parteneriatul de afaceri în Teleorman şi Bucureşti? Sunt casele lipite una de alta, masa din bucătărie e din lemn masiv…”, a însistat Vâlcov . CONCRET afacerile au existat! Manipularea a fost în curtea inculpatului, prins azi în propriile iţe!