(VIDEO) CAFEAUA DE LA ”CINCI FĂRĂ UN SFERT”: PRIMARUL MEZZO ȘI AUR-UL DIN DECOR!
Weekendul trecut, la evenimentul din municipiu, primarul a bifat din nou momentul clasic: poză cu organizatorul, text despre „comunitate” și „sprijinul administrației”, totul ambalat frumos pe Facebook. Dar surpriza a venit mai târziu, când fix în mijlocul evenimentului și-a făcut apariția George Simion. Da, acel George Simion, care nu ratează nicio ocazie de baie de mulțime. Iar de data asta, baia s-a făcut chiar în bazinul primarului.Coincidență? Poate. Doar că în politica noastră locală, coincidențele au mereu o logică — doar că nu se spune.Cei care îl cunosc pe primar știu că e genul care ar prefera să nu împartă cadrul. De data aceasta nu doar că a permis dar s-a aflat „în trecere”- pe la ”patru și douăzeci” fix la taraba unde făcea shopping Simion. Mai mult s-a pus și de o cafea, nu în stradă ad hoc ci la primărie, organizat, la… ”cinci fără un sfert”(video).
Nu e prima dată când se discută despre faptul că primarul Mezzo ar fi tot mai atent la culoarea aurie a unor uși politice pe care bate discret de o vreme. Poate doar dorința de a-și lărgi orizontul politic. Sigur, nimeni nu spune că e vorba de vreo înțelegere azi, nu, nu, dar contextul începe să miroasă a coordonare. Sau o repoziționare calculată, în care aurul nu mai e doar culoarea toamnei și deloc sulfuros!
