Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

PE TRADIȚIE, CONFIRMAT: DOLDUREA DE LA CARACAL INVESTEȘTE DIN NOU ÎN… PROPRIA GLORIE!

31. martie. 2025

Instituții publice au sau nu activitate vizibilă însă se calcă pe picioare când vine vorba de cumpărături. Multe și dese. Valorile sunt mici, nu totul de-o dată pentru că se impune licitație, sau măcar cerere de oferă. Și, ce-i mai bună și mai la îndemână dacă nu achiziția directă, mama profitului garantat!

Shopping pe bani publici…

Ce spuneam? Ceea ce s-a și întâmplat: primarul Doldurea investește din nou în… vizibilitate!

( https://concretolt.ro/2025/01/27/banu-public-si-vizibilitatea-primarului-doldurea-afacere-de-succes-pentru-un-vechi-client-garantat-chesnoiu/)

La nici două luni primăria a mai făcut o achiziție. Și nu orice achiziție, ci încă un contract generos pentru „vizibilitate publică”. Am stabilit deja că imaginea nu se menține singură, nu-i așa? Pe tradiție deja, primarul Doldurea nu s-a mulțumit doar cu prima rundă de „promovare” și a decis că mai e nevoie de o doză serioasă de notorietate.

Mai mult, mai scump, mai… vizibil Dacă prima achiziție a fost de… acomodare, a doua este… pe valoare. Firește mai mare pentru că, nu-i așa, de ce să cheltui puțin, când poți cheltui mult, mai ales dacă se achită din buget. Cine este fericitul beneficiar al acestui nou contract? Surpriză! Tot prietenul primăriei, omul care a demonstrat deja că știe să facă minuni cu banii contribuabililor. Nu se cunoaște la acest moment dacă în prețul contractului intră creșterea vizibilității și pe plan politic. Planul la care se lucrează de zor de vreme bună. Posibil însă ca aici plata să se facă separat, pe chetă, să pună ceva și partenerii de… coaliție având în vedere că pe actualele calcule și ei au de câștigat, fie că vorbim de CJ Olt, fie de PSD Olt. Prietenii știu de ce!

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!