Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

FACEM ȘI NOI CE PUTEM: FLOREANU A EMIS ORDINUL DE ÎNCETARE A MANDATULUI LUI TIUTIU CU SCUZE-N COADĂ!

11. martie. 2025

A semnat Floreanu ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Nicolae Titulescu. Motivele erau evidente, negru pe alb, livrate de însuși primarul Tiutiu când a ales să candideze la parlamentare pe listele PNL Olt, semnând în acest sens declarația de membru al acestui partid, chiar dacă unii s-au făcut că nu le văd.

Așadar, n-a fost vreo investigație de amploare, nici măcar un minim schimb de documente( n.n. pentru că așa cum am arătat nu doar o dată, documentele erau publice) a fost doar o chestiune de constatare și emitere a ordinului respectiv. Teoretic Floreanu a făcut fiX ce cere fișa postului unui prefect. Practic însă, așa cum reiese din comunicatul de presă remis chiar de Floreanu- ” am emis” și nu de Instituția Prefectului chiar dacă există antetul(n.n. e greu se știe, cum ai pune căciula tot mare rămâne) prefectul ține să-și justifice acțiunea cerându-și parcă scuze, el însuși aducând în discuție eventuale influențe politice. Lăsând la o parte faptul că șablonul cum că el, ”garantul” e mânat în lupă ”de angajament” și ”nu vânează greșeli(n.n. culmea, fix asta trebuie să un prefect- să vâneze și să sancțineze orice greșeală care încalcă legea!!!) l-a rostit o dată public la depunerea jurământului, Floreanu s-a trezit cam vorbind Pe acest model e de așteptat ca pe viitor toate ordinele pe care Floreanu va apuca să le emită(n.n. câte vor mai fi ele…) vor avea în cuprinsul lor și astfel de scuze. Până la noi ordine, o nouă reconfigurare de traseu la care se lucrează acum pentru actualul prefect. De… spectaculos…

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!