Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

”DOSAR MĂȘTI” PMS-UN AN DE AMÂNĂRI PE CAMERA PRELIMINARĂ!

29. octombrie. 2024

Mai bine de un an s-a scurs de la primul termen în dosarul în care angajați ai Primăriei Slatina au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru achizițiile făcute prin Direcția Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Slatina în timpul pandemiei, fără ca cercetarea judecătorească pe cameră preliminară să fie încheiată. Un an de amânări, în general la cererea inculpaților, fie pentru lipsă sau pe motiv de pregătire apărare. Dosarul se află pe rolul Tribunalului București. Șapte inculpați, între care Narcisa Ionescu, fosta șefă de la Patrimoniu , Măriuş Mirela, Avram Silvia, Drejoi Angelica, Chiriţescu Bogdan Ionuţ, Chiriţă Răzvan Mirel Și Oporanu Mihaela sunt acuzați de procurori că au cauzat un prejudiciu de peste 2.5 milioane lei.

Concret, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență faptul că în cursul lunii aprilie 2020, în contextul pandemiei de Covid 19, inculpata Ionescu Narcisa Ionela, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu S.C. Solutions Line S.R.L un acord cadru și două contracte subsecvente, ce ar fi avut ca finalitate achiziționarea de către Direcția Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Slatina, județul Olt, la prețuri supraevaluate (și de patru ori), a unor materiale sanitare. Ca urmare a acestor demersuri ar fi fost creat un prejudiciu Direcției Administrare Patrimoniu (D.A.P.) Slatina în sumă totală de 2.555.386 lei. Trebuie precizat că achizițiile de mai sus au fost posibile în contextul în care: – la data de 02 aprilie 2020, atribuțiile de încheiere a contractelor au fost delegate de Primăria municipiului Slatina Direcției Administrare Patrimoniu (D.A.P.) în condițiile în care în subordinea Consiliului Local funcționa deja un serviciu specializat în achiziții publice, – înregistrarea electronică a documentelor privind relația cu S.C. Solutions Line S.R.L ar fi suferit modificări atât în sensul antedatării cât și al postdatării documentelor ce atestau pașii de parcurgere a procedurii de achiziție, – cererea D.A.P. Slatina s-ar fi bazat în totalitate pe oferta depusă de S.C. Solutions Line S.R.L. care ar fi fost înregistrată la instituția publică, înaintea întocmirii de către funcționarii publici a referatului privind alegerea procedurii de achiziție a produselor menționate mai sus. Mai mult, conținutul ofertei respective ar fi fost copiat în integralitate, cu tot cu greșelile de ortografie, în cuprinsul strategiei de contractare și al caietului de sarcini.

https://concretolt.ro/2023/02/15/dna-dosar-masti-pms-prejudiciu-de-peste-25-milioane-lei-printr-un-mecanism-pus-la-cale-in-si-din-biroul-directorului-dap-narcisa-ionescu
Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!