O NOUĂ PRONUNȚARE PENTRU PRINA: DIN CELULA DE LA RAHOVA-CU OCHII PE CONTRACTE ȘI DOSARE!
Din celul de la Rahova, acolo unde are de executat o pedeapsă de 4 ani și șase luni pentru fapte de corupție, fostul primar al Slatinei, Minel Prina nu stă cu ochii doar pe atribuirile de la Primăria Slatina ci și pe portalul instanțelor de judecată. Mai exact pe Curtea de Apel Craiova care urmează să pronunțe o decizie definitivă într-un alt dosar de corupție în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Este vorba despre dosarul în care pe fond inculpații au scăpat basma curată, instanța de judecată constatatând intervenția prescripției în cauză și încetarea procesului penal. Ulterior, la Curtea de Apel Craiova, pronunțarea a fost amânată după ce magistrații au dispus repunerea cauzei pe rol urmare a intervenției pe speță a soluției Curții de Justiţie a Uniunii Europene (Ordonanţa din data de 09 ianuarie 2024) cu privire la interpretarea dreptului comunitar şi efectul direct al acestuia raportat la deciziile CCR care vizează prescripţia răspunderii penale şi cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie al răspunderii penale. În acest dosar alături de Minel Prina este judecată și Mihaela Stana, actuala directoare a Bibliotecii Județene „Ion Minulescu”, și alți trei inculpații.
În rechizitoriul de trimitere în judecată procurorii DNA au reținut faptul că, în cursul lunii iunie 2011, Minel Prina, care era pe atunci administrator public al municipiului Slatina, a intervenit pe lângă Mirela Pătru, director executiv adjunct al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, ca să-l ajute pe inculpatul Severus Marinescu să pună mâna pe un teren din Slatina.
Prinăria municipiului Slatina este o ,,pepinieră a corupției instituționalizate „”….
Cu siguranță că vine rândul și administratorului Cimitirului municipal Slatina,respectiv Strehareți.Mario De Mezzo trebuie să fie foarte atent in acest caz,deoarece ,, pușcăriașul „care se crede stăpânul Cimitirului Strehareți este obișnuit să -i mituiască pe toți cei care au putere de decizie…