Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

CÂND POZEZI ÎN FATĂ MARE DAR TE AJUNGE FĂNEL DIN URMĂ!

05. iunie. 2024

În urmă cu trei zile, când municipalitatea a inaugurat Baza Sportivă „Dumitru Dobrescu”, însuși candidatul PNL Olt și-a arătat aprecierea atunci când și-a rezervat de pe zi o masă la care ceasuri bune a stat împreună cu gașca sa(n.n. încropită pe genunchi cu diverși indivizi la fel de avizi de putere și la fel, fără un CV care să-i recomande, pentru liberalii care au mai acceptat să se afunde în mocirlă nu ai nevoie de degetele de la ambele mâini să îi numeri). Marți însă, în aceeași locație, a regizat și provocat un episod ce se înscrie în categoria actelor de huliganism, în stilu-i deja consacrat pe care l-a practicat de când a fost adus din Sectorul 5 la Slatina de deputatul Știrbu, candidatul Mario De Mezzo și gașca s-a trecut la… scena a doua. Una în care, cu ajutorul tehnologiei(n.n. deja și ea dă semne de uzură!), cu imagini trunchiate așa cum de altfel a fost toată campania desfășurată de acest personaj, încearcă se se prezinte opiniei publice, de-a dreptul… siderați(WOW!!!). De la ce li se trage? De la niște semne obscene pe care adversarii le-au arătat în fața valului de injurii și jigniri pe care candidatul le-a răcnit(n.n imaginile disperării sunt mai mult decât grăitoare în acest sens) fără să-i pese în primul rând de faptul că parcul era plin de copii. Fără voia lor, fără voia părinților, au fost obligați de candidatul Mario De Mezzo, cel care nu ezită ori de câte ori poate să se folosească de incența lor în scop electoral(n.n. dovezile sunt multe în acest sens!), să asiste la urlete și huiduieli demne de maidan. Așadar, se pozează și se postează siderați! De semne oscene! De vorbe obscene! A nu se înțelege că astfel de practici sunt de acceptat chiar și într-o campanie electorală, indiferent de cine sunt uzitate. Dar, dacă de mai bine de 10 luni ai fi dus o campanie de ”fată mare” ai fi fost azi îndreptățit să condamni și să arăți cu degetul. Altfel, nu pate fi vorba decât despre o nouă încercare de victimizare. Pentru că mizează, pe de o parte, pe faptul că slătinenii pot fi ușor manipulați și le sfidează inteligența, iar pe de altă parte, pentru că speră ca memoria colectivă să fie una scurtă. Una din care să se fi șters niște imagini care, așa cum el însuși a declarat public, îl caracterizează și de care nu dar că nu s-a dezis dar a insistat să se declare mândru de ele și chiar le-a catalogat ca normale. Normal declara candidatul Mario De Mezzo, în urmă cu câteva luni, că este și să-și filmeze iubita în ipostaze indecente, pe alocuri umilitoare la adresa acesteia, cu care ulterior să se delecteze, având în vedere că le-a păstrat în arhivă. Greu de crezut că tinerii din Slatina lui 2024, cei pe care încearcă să-i folsească azi ca masă de manevră, ar putea vedea un model într-un astfel de personaj capabil să umilească pe oricine pentru a-și satisface propriile capricii. Dreptul să aleagă le aparține exclusiv lor, slătinenilor, fie că vorbim de tineri sau adulți, iar ei, candidații, sunt obligați să lase acest drept liber, fără manipulări, fără amenințări, fără constrângeri.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!