SENATOR PNL DE OLT DINAMITEAZĂ CAMPANIA DE VACCINARE: ”CEI CARE S-AU VACCINAȚI ȘI-AU ASUMAT ANUMITE RISCURI FĂCÂND ACESTE VACCINURI”
Declarație cel puțin șocantă, sau iresponsabilă(?!), făcută marți la televiziunea locală(Olt TV) de președintele PNL Olt, senator în Parlamentul României și membru în comisia de control a SIE prin care dinamitează întreaga campanie de vaccinare demarată dar mai ales susținută de propriul Guvern.
”Trebuie încurajată vaccinarea și trebuie… și am discutat chiar și la ședința Biroului executiv de luni, trebuie cumva stimulată vaccinarea și cei care se vaccinează să aibă anumite beneficii față de cei care nu s-au vaccinat. Pentru că nu este normal ca eu sau dumneavoastră, sau cei care s-au vaccinat să-și asume niște riscuri făcând aceste vaccinuri(!!!) și ceilalți să nu se vaccineze și să aibă aceleași drepturi ca unu’ vaccinat. ”
Ce zice senatorul Liviu Voiculescu? Că cei care s-au vaccinat își asumă riscuri făcând acest vaccin!!! Așadar, în timp, ce de la președintele Iohannis la premierul Câțu, până la miniștrii Guvernului PNL, cu toții susțin că vaccinarea este sigură și militează, ba chiar încurajează românii să se vaccineze pentru a-și proteja sănătatea și chiar viața, Voiculescu spune cu subiect și predicat că acceptând să te vaccinezi îți riști de fapt sănătatea! Ori, în acest context, oare unde este iresponsabilitatea: la cei care proteastează în stradă și condamnă acțiunile Guvernului sau la astfel de indivizi care nu fac altceva decât să provoace și mai mult haos, să crească neîncrederea cetățenilor în vaccinare? Să înțelegem că atunci când el însuși a mers să se vaccineze a făcut-o pentru ședința foto sau pentru că… ordin de la partid?!
Priviți și vă minunați(click min5:36)