Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

DOMNU’ VOICULESCU, DIN NOU PROBLEME LA ROTEA?

15. iulie. 2020

Ascultându-i în special pe adunătorii de scame din jurul primarului de comună, președinte de PNL Olt, mergând chiar și mai departe cu alții care își zic parte din staful unui alt primar, de data asta de oraș, Ady de la Balș(solo, pe același sistem… vechi), ai zice că Rotea, ca și candidat, e victimă sigură! Fără șanse la câștig, ba mai mult… de neluat în calcul ca adversar. Asta dacă subconștientul nu le-ar juca unora feste! Altfel de ce l-ai lua țintă? Să nu te poți BUCURA(da, domnu’ Liviu, e presa cu dumneavoastră și acolo, nu vă lasă la greu!) un prânz copios la restaurantul unui hotel de 4 stele de pe platforma Scorniceștiului, ca să dai notițe despre Rotea? Păi dacă nu e contracandidat puternic, de ce risipă de bani(n.n. căci mai auzim și noi prin unele medii că nu e deloc ieftin a te… BUCURA!)? Mai ales că, cel puțin din martie, avantaj unii, ghinion alții(n.n. rămâne de văzut cine-s unii și ceilalți!) la Bals Rotea a lipsit din peisaj. Ca manager de spital a ales, e pe asumare ncsf, să rămână la Spital să gestioneze criza provocată de noul virus. Nimeni nu anticipa la momentul martie că lucrurile se vor înrăutății sau cu atât mai puțin că abia în iulie Oltul, ca de altfel întreaga țară, va ajunge la un număr așa mare de persoane infectate. Ca o paranteză, nici măcar lui Voiculescu nu i-a trecut prin cap la momentul la care le sugera cu subiect și predica colegilor să nu doneze la ”spitalul ăstora” nici un leu, sau când săpa la demiterea managerului, că printre cei care îngroașă azi rândurile pozitivilor și mai mult, al internaților în SJU Slatina, sunt chiar membri ai PNL Olt, ba chiar prefectul cu recomandare. Ironia sorții, nu! Să trecem peste prostia unora, să picteze cu spor floricele în continuare, să fie cu sănătate pentru cei infectați, să închidem paranteza și să revenim la notițele de la… prânz.

S-a mai întâmplat în cazul lui Vâlcov, că tot uzează unii de alipirea cu personajul acesta în speranța că dă bine la public și atârnă greu la imagine(negativă speră ei, deși e deja mult prea… ”fumată”, ajută poate doar autorul la vizualizări nu și clientul la voturi!), ca, deși plecat din Slatina fără gând de a reveni, să-i ”bântuie” rău de tot pe unii. Cam așa pare și aici. Oare așa rău îi urmărește ”spiritul”(n.n. că prezența fizică e la spital!) lui Rotea pe străzile Balșului încât nici măcar faptul ca Ady și-a tocit bunătate de pantofi prin gunoaie, sau că sudează grav bieții muncitori încât să monteze cât mai multe schele la blocuri(n.n. schele să fie că vinea ea și anveloparea!), sau că, pe modelul Grindă, mâine va băga acum gaze, că asfaltează acum mâine tot ce s-a disstrus de când s-a instalat la primărie să nu-i asigure un nou mandat în fruntea Balșului? Altfel, de ce atâta zbatere, de ce să nu te poți BUCURA de o discuție cu un ”ziarist de București”(wow, cum sună asta, a importanță, nu-i așa, pe valoare, pe sistem, solo băieți!!!), să irosești timp și bani să-l mediatizezi pe unu care nici măcar nu îți pune probleme. Sau e groasă? Pune probleme la Balș? Să fi tras totuși lozul câștigător(n.n. cu sau fără intenție însă cel puțin până la acest moment direcția pare una bună)când a ales să nu lase Spitalul Județean Slatina pe interimat și să rămână să gestioneze situația îndepărtându-se astfel de Balș și mai ales întrerupând contactul cu cetățenii de aici?! E drept că la SJU Slatina adresabilitatea e din tot județul, chiar și din Balș. Iar tocmai acest aspect ar putea fi unul pe care subconștientul despre care vorbeam mai sus să-l… conștientizeze! Și de aici e posibil să fi venit nevoia de a da notițe pentru… mediatizare! Pentru că sănătatea e mult mai importantă decât orice statuie, nu-i așa?

Se vede clar treaba că-i greu la deal cu boii mici, da’ și mai greu cu strategia! N-a ieșit deloc de data asta. Dacă și cele ce vor urma(tot pe notițele de la prânzul cu pricina) vor fi la fel de răsuflate, v-ați dus pe mână moartă băieți!

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!