DUPĂ STAREA DE URGENȚĂ, CURTEA DE CONTURI INTRĂ ÎN SCENĂ: AZI LA SJU ȘI PRIMĂRIA SLATINA
În starea de urgență, care a suspendat timp de două luni mersul normal al legilor în România, autoritățile au primit undă verde să facă achiziții publice directe pentru a preveni și combate pandemia, fără a mai ține cont de limitele legale din domeniul achizițiilor publice. Fiind o situație de criză, se poate spune că urgența a fost considerată mai presus de lege. Prin decretele prezidențiale 195 și 240 privind starea de urgență, autoritățile de stat au primit liber la achiziții directe care au legătură cu materiale și echipamente de prevenire și combatere a COVID-19. La acel moment experți în achiziții publice considerau nsă că nimic din această criză nu justifica îndoirea legilor din domeniu, care permiteau oricum proceduri de urgență, și că președintele Klaus Iohannis, prin decretele sale privind starea de urgență, a deschis chiar poarta pentru nereguli. Chiar și o parte dintre aleși, în speță parlamentarii PSD, la votul pentru prelungirea stării de urgenţă, cereau ca în termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi să facă un control şi să prezinte Parlamentului un raport ca toată lumea să ştie cum s-au făcut achizitiile publice, dacă s-a respectat legea sau nu.
60 de zile nu au trecut însă auditorii Curții de Conturi au luat urma măștilor și mănușilor, dezinfectanți și aparatură. S-au aliniat la start și cei de la Olt. De azi la Primăria Slatina și Spitalul Județean de Urgență Slatina oamenii lui Goga vor verifica modul în care au fost gestionate resurse publice ale celor doua instituții, respectiv legalitatea achiziţiilor derulate în perioada stării de urgență. În perioada următoare se vor face verificări și la celelalte entități din județ(primării de comune, instituții publice) pe aceeași linie a achizițiilor din bani publici pe perioada stării de urgență.