Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

VIRUSUL PENAL VS VIRUSUL COVID -19 ! PENALII, NOROCOȘII EPIDEMIEI, DOSARELE DE CORUPȚIE ÎN STAND BY

12. mai. 2020

Sunt și unii norocoși care au văzut și beneficiat implicit în această perioadă de „partea plină a paharului”. Este vorba despre cei implicați în dosare de corupție ”PENALII” cum sunt numiți de la el mai înalt nivel- președntele Iohannis- pentru care epidemia a venit ca o gură de oxigen. Activitatea parchetelor și a instanțelor judecătorești a fost în tot acest timp aproape blocată, s-au analizează doar cauzele urgente- măsurile preventive, cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi urgente, cauze cu arestaţi în procesele penale, cauze urgente în materie civilă, adică ordonanţe preşedinţiale vizând minorii, ordine de protecţie, răpirile internaţionale de minori, suspendări provizorii de executare, grevă și achiziţii publice privind produse medicale. Toate celelalte procese s-au amânat, la fel și judecata lor primele termene fiind stabilite pentru luna mai, părțile și avocații fiind anunțați prin telefon sau email. ”Relaxarea” n-a fost încă totală pentru că ea n-a venit la pachet și cu prescripția faptelor, întrucât, pe pe perioada stării de a fost și ea suspendată. Ai noștri nu au făcut nici ei excepție, dimpotrivă, majoritatea celor trimiși în judecată, în deosebi cei care sunt în atenția opiniei publice precum Darius Vâlcov, Minel Prina, foști primari ai Slatinei sau Liviu Voiculescu, Florin Diaconescu- fostul director de la Finanțe Olt, Marian Chitea și Sandu Anghel, lotul Caracal și lista continuă cu mai mulți primari de comună, mai au timp de respiro încă 10 zile de la data încetării stării e urgență.

Darius Bogdan Vâlcov – trei dosare de corupție pe rolul instanțelor de judecată, două pe fond și unul în apel.

Inalta Curte de Casație și Justiție, trimis in judecată, in mai 2015, pentru trafic de influenta, spalare de bani, efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale, in forma continuata, fond 8 ani de pușcărie, APEL suspendat în prezent! Alaturi de Valcov sunt judecati Lucian Petrut Susala, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte si Constantin Tomescu.

Detalii soluţie: În majoritate Dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.(…)  Dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea cererii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

Tribunalul Dolj, trimis în judecată pe 26 noiembrie 2015 pentru de luare de mită, amânat pe motiv de decret prezidențial până în iunie.

Solutia pe scurt: Având în vedere Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, se constată că prezenta cauză penală este suspendată de drept potrivit art. 43 alin.2 din Decretul 195/2020, urmând a fi repusă pe rol în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă. Încheiere – Suspendare    06.05.2020

Tribunalul Gorj, judecat pentru instigare la dare și luare de mită, trimis în judecat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în octombrie 2017, ajuns în faza de dezbateri finale, amânat inițial până la data de 07.04.2020, ulterior a fost stabilit termen la data de 19 mai, la patru zile după încheierea stării de urgență.

Liviu Voiculescu, trimis în judecată în 2014 pentru constituirea unui grup infracţional organizat pe rolul Tribunalului Olt, soluționat pe fond cu trimiterea spre rejudecare în 2019. 10 termene de judecată scurse până în prezent, la ultimul, având în vedere Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, s-a constatat suspendarea de drept a cauzei penale potrivit art. 43 alin.2 din Decretul 195/2020, urmând a fi repusă pe rol în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă.
Andra Bărbulescu, trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în decembrie 2019 pentru dare de mită. Dosarul se află în faza de cameră preliminară, până în prezent nefiind finalizată procedura pe motiv tot de stare de urgență. Cauza a fost suspendată de drept, un nou termen de judecată urmând a fi fixat de instanța de judecată în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență.

 În temeiul art. 64 alin. 5 din Decretul nr. 240/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020 se suspendă de drept judecarea cauzei pe durata stării de urgenta. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenta instan?a de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată și efectuarea actelor de procedură, prin repunerea cauzei pe rol, cu citarea părților și asigurarea dreptului la apărare, după caz, conform art. 64 alin 6 din Decretul nr. 240/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020. Pronunțată în ședința din camera de consiliu, azi, data de 21.04.2020, la Tribunalul Olt.

Minel Prina, două dosare de corupție, unul pe rolul ICCJ, celălalt pe rolul Tribunalului Mehedinți.

Inalta Curte de Casație și Justiție, judecat pentru fapte de corupție același dosar cu Darius Vâlcov, Prina a fost condamnat pe fond la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, alţi trei ani pentru complicitate la săvârşirea de infracţiune de spălare a banilor, instanţa constatând totodată, că „faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1152 din 19.12.2011 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 10200/311/2009, definitivă prin decizia penală nr. 2498/07.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000, rap. la art. 248 Cod penal anterior, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal anterior, fiindu-i stabilită pedeapsa principală de 4 ani închisoare. Apelul este suspendat în prezent până la pronunțarea CJUE.

Tribunalul Mehedinți, trimis în judecată în 2016 pentru fapte de corupție, strămutat de pe rolul Tribunalului Olt la solicitarea inculpatului. Ultimul termen în dosar a avut loc pe 18 martie 2020 când  instanța de judecată a constatat soluționarea cauzei ca fiind suspendată de drept pe durata instituirii stării de urgenţă.

Solutia pe scurt: În temeiul disp. art. 42 şi 43 alin. 2 din Decretul Preşedintelui României, privind instituirea măsurii stării de urgenţă pe teritoriul României din data de 16.03.2020. Constată suspendată de drept soluţionarea acestei cauze pe durata instituirii stării de urgenţă. Pronunţată în şedinţa publică, de la 18 Martie 2020, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!