DOMNULE PRIMAR VOICULESCU, ORI SUNTEM GOLANI, ORI NU MAI SUNTEM?! MIROASE URÂT MOCIRLA!
Înțelegem că a așteptat cu nerăbdare primarul de la Cungrea să se încheie săptămâna luminată și să vină ziua de azi în care să-și pună în pracțică amenințările pe care le tot aud membrii PNL Olt de ceva vreme, și anume că ”va devoala campania mediatică plătită de PSD Olt” împotriva sa! De la început, părere strict personală, e greu de crezut că vreun pesedist ar plăti 16 miliarde-așa cum trâmbița primaru’ de comună- ca presa să scrie despre el. Nici măcar vreun liberal n-ar da așa sumă pentru el! Dar dă bine la public să spui că tu ai reprezenta un așa mare pericol încât să se arunce pe piață o așa sumă. Dar acest aspect rămâne de analizat de fiecare în parte și de înțeles ce-i de înțeles, iar dacă primarul are o părere atât de bună despre el… să fie sănătos!
Trecând peste acest… detaliu, care îl privește strict pe primarul de comună, mizeria la care se dedă acesta nu o reprezintă publicarea unui print de pe SEAP al unui contract pentru „servicii de informare, promovare și publicitate” atribuit de Primăria Slatina, condusă de primarul Emil Moț, televiziunii locale. Nici pe departe! Mizeria stă în completarea pe care o face: ”alte 4 publicații media”! Și aici se opresc mărețele ”dezvăluiri”. De ce nu merge mai departe primarul cu numele celorlalte publicații 4 publicații? E simplu! Pentru că scopul său este de arunca cu noroi în toată presa care nu-i ridică osanale, care ce să vezi tupeu, îndrăzește să scrie despre numirile pe care le face pe recomandare în fruntea diverselor instituții- atenție sunt certitudini nu pe surse!- și mai ales despre inepțiile pe care le grăiește în deosebi în ședințele de partid.
E drept că primarul de comună nu are cunoștință despre cum trebuie să funcționeze presa, despre cum oo reușită a unui ziarist nu e când scrie după comunicat de presă ci când aduce în atenția opiniei publice chestiuni din bucătăria internă- cum ar fi din ședințele BPJ ale PNL Olt, din cele ale PSD Olt la team building-urile de la cort- în care de regulă se iau decizii care-i afectează pe cetățeni dar care se doresc a fi ținute sub capac de politicieni! Am auzit și văzut multe de-a lungul timpului, trebuie să recunoaștem, cele mai multe și sub forme din cele mai… diverse, la momentul administrației Vâlcov, când, ca o paranteză, Voiculescu făcea cel mult vreun control prin depozit după țigări de contrabandă(n.n. deși 2004-2008 despre politică și presă auzise doar la televizor!!!). Încercări de intimidare, verificări de la Finanțe prin diverse ”cârțițe”! Și de la PSD Olt s-au căutat de către unii lideri ”cârtițe” care vorbesc cu presa, și de la PNL Olt s-au lansat amenințări cu investigații dure pentru a depista, la fel, ”cârtița”! E dreptul lor, dar și al nostru de a afla cât mai multe și mai ales de a le aduce în atenția opiniei publice. Chiar dacă poate nu-i convine lui Voiculescu, sau lui Oprescu, sau lui Știrbu sau Stănescu ori vreunui primar de comună sau oraș! Au opțiunea de a se retrage din viața publică și mai au varianța de a demonta ceea ce apare în presă fie prin drept la replică, fie prin acțiuni în instanță! Opțiunea ”mocirlă” nu există decât când vine vorba de propria persoană. Că primarul de la Cungrea vrea să se scufunde în ea, e propria-i alegere și normal că trebuie să o respectăm. Dar că primarul încearcă să atragă în mizerie alte persoane e de netolerat. Nu doar presa trebuie să verifice informația din 3 surse, ci și ceilalți care fac orice fel de afirmație în spațiul public, nu doar presa poate fi acționată în instanță pentru că ”a afectat imaginea” vreunei persoane, ci și o persoană- că-i politician, că-i primar sau că deține orice altă poziție- poate fi chemat, ce să vezi, de presă, în instanță, pentru afectarea imaginii. Ceea ce se va și întâmpla, cel puțin în ceea ce ne privește!!!
Când vrei să fi golan, ești golan! Când nici la asta nu te pricepi nu ești capabil nici măcar să încerci o manipulare ordinară, dar să îți mai și iasă! Pe care, dacă astăzi, pe lângă numele televiziunii care a obținut contractul cu PMS Voiculescu ar fi dat și numele celor 4 publicații(posibil să aibă mari surprize când le va afla pentru că azi nu are habar care sunt sau cel puțin dacă sunt locale și nu cumva centrale! UPS!!!) n-ar mai fi putut-o rostogolii și nu i-ar mai fi ieșit tentativa de a-și spăla imaginea! Astfel, fără nume, aruncă mocirla în capul tuturor! Toți care scriu despre ce face Voiculescu sunt cumpărați de PSD Olt, zice el! Acesti ”toți” trebuie să-l demonstreze bineînțeles, la fel cum ar trebui să demonstrăm și noi dacă am consemna că se zvonește că pentru orice numire în funcție publică se face contra sumei de 20 mii euro și mai ales dacă am scrie că cel care pune taxă ar fi fix președintele organizației județene! Nu o facem pentru că nu avem probe, ceea ce nu are nici Voiculescu în cazul de față și bineînțeles nu va avea nici în instanță!
Până atunci, cu toată dragostea, îl invităm pe primarul de la Cungrea, nu pe facebook așa cum ne invită el să apreciem noua televiziune on line pe care și-a făcut-o sau și-o va face- îl privește acest aspect!- ci pe site, să ne citească și-n perioada următoare. Pentru că, nu-i așa, a mai trimis recomandări, a mai primit confirmări în funcții de la centru pentru unele propuneri pe care le-a făcut, și s-au mai întâmplat multe alte evenimente care merită aduse în fața opiniei publice.
Altfel, să-i ceri lui Voiculescu să revină cu clarificări pe mizeria de azi ar însemna să faci apel la caracter sau coloană! Ceea ce… ar însemna să te p..ui contra vântului! De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!