Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

VÂLCOV INVOCĂ DIVINITATEA, NUMAI SĂ FIE ACHITARE!

14. ianuarie. 2020

Prima declarație de inculpată dată de Darius Vâlcov în dosarul în care este judecat pentru instigare la dare și luare de mită, aflat pe rolul Tribunalului Gorj. Inculpatul își menține linia- finii Andra și Daniel Bărbulescu- pe care pe de o parte îi acuză că au fost beneficiarii afacerii Millenium Topographica, iar pe de altă parte că au formulat denunțuri împotriva sa la presiunea procurorilor.

„În 2011 am avut o discuție, o consultație pe idei de afaceri și am declarat că pot susține financiar înființarea firmelor. (…) Familia Bărbulescu mi-a solicitat ajutorul financiar, urmând ca ulterior să-mi restituie banii, iar după ce voi încheia activitatea politică să intru în acționariatul firmelor, contracost. (…) Împrumutul a fost de 400.000 de lei și ulterior a solicitat și a primit încă 400.000 de lei. În total, 800.000 de lei, bani care proveneau de la nunți. Banii au fost luați dintr-un seif aflat la socrul său, în Slatina”, a declarat Darius Vâlcov.

Mai mult, Vâlcov acuză presiuni inclusiv asupra sa:” La o zi după ce s-a făcut evaluarea Guvernului Grindeanu, a fost făcută propunerea de reținere a mea. A fost un procuror care a refuzat. Am avut noroc”.  La finalul declarației s-a declarat nevinovat cerând instanței achitarea și mai mult invocând chiar divinitatea: ”Dacă există Dumnezeu, va fi achitare. Nu sunt vinovat!”
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!