REZOLUȚIA PRIMARILOR DIN OLT, UN FLEAC! STĂNESCU I-A CIURUIT!
Game over! Stănescu a pus bombona pe colivă! Rezoluția adoptată vineri în cadrul Conferinţei extraordinare a PSD Olt a fost ignorată total de liderul organizației! E cert că încă de la momentul în care a venit propunerea din partea primarilor ca acesta să-și depună candidatura la o funcție în PSD la congresul de sâmbătă, Stănescu nu s-a arătat prea deschis însă și-a luat angajamentul(întărit public în conferința de presă de după) ca ”în ultimele câteva zile care au mai rămas până la Congres, să mă gândesc bine, să analizez, alături de toţi colegii mei, în primul rând cei din judeţ, şi să decid dacă voi candida sau nu la funcţia de preşedinte executiv al PSD la nivel naţional”! Deci, că va analiza dar mai ales că se va consulta în primul rând cu colegii din județ! Doar a zis! Din nou, pentru a patra oară(cel puțin!) a ignorat cu desăvârșire Organizația Olt și-a acționat pe persoană fizică. Din nou, au aflat de la televizor faptul că până miercuri, ora 12.00(n.n.
termenul pentru depunerea candidaturilor), pe lista candidaților la funcțiile de conducere ale PSD nu figura numele lui Paul Stănescu! Dacă nici asta nu e bătaie de joc atunci ce e? Rămâne de ascultat acum vocea social democraților olteni! Știți… cei cu arma la picior, cu cel în alb, cu încredere, cu procentele cele mai mari la nivel de țară, etc!