Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

DUPĂ FALIMENT, POTOPU’…

24. iulie. 2018

Deschiderea procedurii falimentului SC Roxana Miranliv, cunoscută ca fiind una din societățile abonate la lucrările pe bani publici, de referință fiind lucrările de la SJU Slatina(celemai multe cu cântec), dispusă de Tribunalul Olt aduce în instanță mai multe primării din județ.  În actualul stadiu al procesului judecătorii au dispus recuperarea creanțelor debitoarei, primele dosare având ca obiect litigii cu profesioniștii-pretenții fiind deja înregistrate pe rolul Judecătoriei Slatina. Primăria comunei Urzica și Radomirești sunt două dintre entitățile care au calitatea de pârât în raport cu societatea deținută de Ungureanu(Pisicu). Deschiderea procedurii de insolvență a fost cerută chiar de debitoare la începutul anului trecut:

Solutia pe scurt: „În baza art.71 din Legea nr.85/2014, deschide procedura generală a insolvenţei privind pe debitoarea SC ROXANA MIRANLIV SRL. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe ART INSOLV SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea privind procedura insolvenţei. Retribuţia administratorului judiciar se va fixa în condiţiile art.39 din Legea nr.85/2014. Administratorul judiciar va emite notificarea prev. la art. 100 , cu respectarea termenelor legale prev. la alin. 1. În temeiul art. 92 din Legea nr. 85/2014, fixează termen limită pentru depunerea raportului prevăzut de lege de către administratorul judiciar, în termen de 20 de zile de la data deschiderii procedurii. Fixează termen limită pentru înregistrarea cererilor de creanţe la data de 10.05.2017. Fixează termen pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar la data de 30.05.2017. Fixează termen pentru definitivarea tabelului de creanţe la data de 23.06.2017. Fixează prima şedinţă a Adunării creditorilor la data de 07.06.2017. Conform art. 99 din Legea privind procedura insolventei nr. 85/2014, notifică prezenta către administratorul judiciar, tuturor creditorilor, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, precum şi publicarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Termen de procedură la data de 15.05.2017. Cu drept de opoziţie pentru creditori în termen de 10 zile de la primirea notificării. Document: Hotărâre intermediară  12/2017  28.03.2017″.

SC Roxana Miranliv este societatea de pe urma căreia, în calitate de administrator, Mircea Ungureanu este suspect în două dosare penale intrumentate de procurori, unul  privind infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu(pentru abuz în serviciu  este cercetat și primarul comunei Verguleasa) cu privire la contractul „Alimentare cu apa Comuna Verguleasa, Jud. Olt” și cel de-al doilea pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscalã, declinat anul trecut  de la PT Olt în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

La „bătaie”(pe contracte) a rămas acum cealaltă societate deținută de Ungureanu- SC Olt&New Construct.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!