SUBVENŢIILE DĂUNEAZĂ: FERMA VECHE L-A DUS PE BARON LA DNA CRAIOVA!
Sunt bune subvenţiile dar pot dăuna grav cazierului când există „suspiciuni rezonabile ” asupra modului în care au fost încasate. Iar SC Ferma Veche SRL este una din societăţile cu specific agricol care n-a suferit deloc la capitolul subvenţii de a APIA Olt.
Insă pare că au fost unele cu efect de bumerang pentru că, în anul 2013, în urma controalelor de rutină efectuate de către cei de la APIA Olt au ieşit la iveală mai multe nereguli, societatea mai sus amintită fiind găsită bună de plată. 10 miliarde lei vechi a fost suma din procesul verbal. Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Au mers… înainte, astfel că pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Craiova, pentru „suspiciunea rezonabilă a fraudării unor fonduri nerambursabile” au fost înregistrate două dosare penale.
Au fost însă cu noroc. Într-unul dintre ele, procurorii anticorupție au dispus, la data de 20.12.2013, soluția neînceperii urmăririi penale!!! “Fapta nu există” și “faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii”, zic procurorii anticorupţie craioveni. În răspunsul DNA la solicitarea de informații se arată că în aceeaşi cauză a mai fost dispusă disjungerea și declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni care sunt de competența acestei unități de Parchet.
În ceea ce priveşte al doilea dosar în care s-au efectuat cercetări în legătură cu suspiciunea rezonabilă a fraudării unor fonduri nerambursabile de către firma SC Ferma Veche, deznodământul a fost similar. S-a clasat: „În cealaltă cauză, la data de 05.06.2015, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării în conformitate cu prevederile conform art. 16 alin 1, lit. b) din CPP (“fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;”).”
SC Ferma Veche este societatea în care actualul preşedinte al CJ Olt, Marius Oprescu a fost până în 2016 acţionar majoritar(n.n. aşadar inclusiv la data începerii urmăririi penale!). Rămâne de văzut dacă merge şi săptămâna aceasta ulciorul la apă şi de urmărit ce soluţie vine de la Judecătoria Slatina după o clasare şi un NUP…