OFICIAL, PENTRU DADDY DE LA „COLEGII DE LA OLT”: „VÂLCOV NU E MEMBRU PSD”
„Mi se pare profund incorect modul în care s-a raportat(n.n. Sorin Grindeanu) la domnul Darius Vâlcov. A anunțat la vremea respectivă că vrea să se retragă din calitatea de membru PSD, numai că organizația Olt l-a păstrat în continuare membru și funcționează ca și membru PSD„(Liviu Dragnea)
Ni se pare la fel de profund şi tot la fel de incorect ca în încercarea de a-l spăla pe inculpat(n.n. ce ghinion s-a abătutasupra lor, căci pentru şpagă sentinţa o dau judecătorii în instanţă şi nu preşedintele de partid!!!) Liviu Dragnea minte poporul cu televizorul. După ce a ieşit de la Beciul Domnesc- arestat preventiv pentru mai multe fapte de corupţie, a anunţat la vremea vremea respectivă că vrea să se retragă din calitatea de membru PSD. Numai că organizaţia Olt NU l-a păstrat în continuare membru şi NU funcţionează ca şi membru PSD inculpatul Vâlcov ci doar ca şi consilier… daddy.
„Astăzi, 25 mai, Darius Vâlcov şi-a înaintat demisia din calitatea de membru al Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat Olt. Acesta şi-a motivat demisia astfel: ‘Motivele luării acestei decizii sunt trimiterea în judecată a cazului meu şi dorinţa de a mă retrage din spaţiul politic şi public al României’. Organizaţia Partidului Social Democrat Olt a luat act de această demisie„.
Profund corect, acesta este situaţia politică a inculpatului Vâlcov Darius Bogdan potrivit comunicatului de presă oficial transmis în 25 mai 2015 de PSD Olt, condusă de Paul Stănescu, situaţie care azi a fost confirmată de liderii judeţeni: „La noi, la Olt, domnul Vâlcov nu mai este membru. Şi-a dat demisia de atunci, după evenimente…(n.n. arestarea preventivă). Probabil a greşit domnul Dragnea!„
Sigur a greşit domnul Dragnea, profund… intenţionat! Sorry daddy, Vâlcov e out! „Evaluatorul şef” care a decis schimbarea Guvernului PSD Grindeanu, este un simplu cetăţean fără carnet de partid!