TUDOREL TOADER ATENTEAZĂ LA MAMA LU′ MOŢ!
În ianuarie 2017, între două episoade din serialul Sebi Ghiţă şi o cucuvea mov, ministrul Justiţiei de la acea vreme, Florin Iordache- cel mai jurist dintre ingineri, înainta CSM-ului solicitarea de detaşare a judecătoarei SOFIA MARIANA MOŢ la Ministerul Justiţiei. Consiliului Superior al Magistraturii a luat în discuţie în şedinţa solicitarea ministrului, Secţia pentru judecători hotărând detaşarea judecătoarei de la Curtea de Apel Craiova la Ministerul Justiţiei pe o perioadă de trei ani.
«DETAŞARE: Nota Direcției resurse umane şi organizare nr. 606/2017 privind solicitarea Ministerului Justiției de detaşare în cadrul acestei instituţii a doamnei SOFIA MARIANA MOŢ, judecător la Curtea de Apel Craiova. Solutie: Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât detaşarea în cadrul Ministerului Justiţiei a doamnei SOFIA MARIANA MOŢ, judecător la Curtea de Apel Craiova, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 11.01.2017.»
Azi însă actualul ministru, Tudorel Toader, atentează la… detaşarea mamei lui Moţ. El a cerut Consiliului încetarea detaşării pe motiv că ministerul trebuie să-şi angajeze personal propriu pe care să-l ”fidelizeze”. „Magistraţii detaşaţi la Ministerul Justiţiei ocupă o funcţie vacantă asimilată magistraţilor, ţin rezervat postul de pe care au fost detaşaţi şi au un salariu lunar care poate ajunge chiar şi la 20.000-24.000 lei, iar dacă nu sunt din Bucureşti, primesc şi o diurnă lunară care poate să ajungă chiar şi la 11.000-12.000 lei, contravaloarea chiriei, care este de 2.700 lei, precum şi decontarea cheltuielilor de transport, la domiciliu şi retur !”, a scris, miercuri dimineaţă, pe pagina sa de Facebook, ministrul Justiţiei.
Pe lista magistraţilor pe care Tudorel Toader vrea să-i trimită înapoi la vatră se află şi Sofia Mariana Moţ, judecător la Curtea de Apel Craiova detaşată la Ministerul Justiţiei pe un post de secretar de stat. Aceasta este mama primarului Slatinei, Emil Moţ, numirea sa în minister fiind, la momentul ianuarie 2017, contorizată în „palmaresul” Oltului Puternic…