IORDACHE NU VEDE PĂDUREA DIN CAUZA COPACILOR. FAVORIZATORI DE INFRACTORI ŞI EI?!
Unii văd pădurea, alţii copacii, unii văd oportunitatea după ce-au calculat… potenţialul.
GARBAGE SERVICES- o afacere! E doar chestiune de timp, de documente, de aşa zise licitaţii şi cu certitudine în această toamnă va fi desemnat marele câştigător. Consilierii locali se vor exprima prin vot în şedinţa CL Slatia de joi asupra „Proiectului privind privind avizarea Regulamentului de Organizare si Functionare a Serviciului public de Salubrizare a localitatilor din judetul Olt si aprobarea propunerilor de modificare a acestuia„. Anunţul a fost făcut încă de săptămâna trecută de autorităţile locale, proiectul se află pe site-ul Primăriei Slatina.
Dar… fractură de logică. A revenit odată cu subiectul Salubris şi liberalul Iordache. Să spună Andrei opiniei publice ce-a scris prietenul Emil în proiectul cu pricina. Doar cu titlu de exemplu, prin adresa nr. 35928/31.03.2016 Primăria Slatina a formulat propunerile de modificare a Regulamentului de Organizare si Functionare a Serviciului public de Salubrizare, una dintre acestea fiind „menţinerea în vigoare si respectarea contractelor de delegare a gestiunii existente la data adoptarii prezentului regulament, pentru UAT-urile unde exista asemenea contracte in vigoare respectiv Zona 5 – U.A.T. Slatina – contract de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare din municipiul Slatinanr.11295/25.08.2010 aprobat prin HCL nr.209/12.08.2010.” Adică fix acelaşi lucru pentru care ” a militat” Iordache în conferinţa sa de presă. E vechi păcatul, greu cu asumatul doar pentru că ai fost primul care ai strigat-o. Au scris-o alţii înainte!
Cât despre grija deosebită pe care consilierul local liberal o manifestă pentru firma SC Salubris, în cazul în care propunerile de modificare a regulamentului nu sunt acceptate de ADI Oltul(n.n. astfel se impune rezilierea contractului de concesiune) iar societatea în cauză va acţiona în instanţă Primăria Slatina pentru daune, atunci cel care trebuie să suporte consecinţele este Vâlcov Darius Bogdan, azi pe persoană fizică, inculpat cercetat penal şi judecat pentru luare de mită. E drept, era şi el la masă cu Oprescu şi Stănescu, infractorii pe care Iordache spune că i-a favorizat ani de zile, dar totuşi… să plătească cine-a semnat, nu-i aşa?
Mai departe, după ce copacii vor fi daţi la o parte, poate va vedea totuşi pădurea şi va ieşi în conferinţă de presă să vorbească despre adevăratele iţe ale afacerii şi mai multe despre societatea care „va câştiga” licitaţia. Să fi fost oare asta ultima strigare a consilierului lider de grup? Am înţeles că a fost favorizator, dar oare i-o fi trecut?
Am întrebat, revenim cu întrebarea, oaia neagră primaru′, câştigător baronu′ şi Iordache favorizator? Să fie bine să nu fie rău… GARBAGE SERVICE!
AMC