Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

CERCETAT PENTRU UCIDEREA ANIMALELOR CU INTENŢIE, APOSTOLICEANU SE FACE ŞEF LA MAIDANEZI!

17. iulie. 2016

1456488_748739881818331_190089847_n1În funcţie de rapiditatea cu care s-au reorientat, pulifricii lui Vâlcov îşi găsesc, rând pe rând, un loc călduţ, remunerat din banul public, şi la umbra actualei administraţii locale şi judeţene. Nu contează stăpânul, interesul primează.

De la Poştă, director făcut de Vâlcov după ce plictisit de partidele de rummy din sediul PSD Slatina s-a făcut pedelist, a ajuns la DADPP . Cărăuş de almanahe, nu de şpagă ca Rotea,  după campania din 2012, Apostoliceanu a fost răsplătit cu funcţia de director al DADPP. Prin dispoziţia 129 din 23.01.2014, condamnatul făcut primar, Prina Minel Florin l-a împuternicit pe Apostoliceanu, „să emită decizia de eutanasiere a câinilor fără stăpân care au fost cazaţi o perioadă mai mare de 14 zile lucrătoare la adăpostul situat în Slatina, zona Sărăceşti, şi care nu au fost revendicaţi, adoptaţi sau adoptaţi la distanţă„. Bineînţeles era vorba de câinii care reuşeau să reziste în adăpost măcar 14 zile, fără să se mănânce între ei…

Un an mai târziu, în septembrie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a cerut  redeschiderea urmăririi penale faţă de Apostoliceanu Cosmin Bogdan cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev de art 25 alin 1 din Legea 215/2004 de ucidere a animalelor cu intenţie, făra drept si art 297 alin 1 Cod penal de abuz în serviciu. A fost cu noroc şi ce-a de-a doua cercetare, scos de sub urmărire penală, alb dosarul, alb şi cazierul pulifriciului. Condiţii optime să-şi continue periplul în funcţi publice. Ceea ce urmează…Cum garnitura de consilieri ai primarului s-a schimbat deja, Apostoliceanu fiind din vremea interimarului Popa, nu putea rămâne pe dinafară. E aliniat la start, scos la încălzire pentru că în prima parte a lunii august Primăria Slatina organizează concurs pentru ocuparea postului de şef al Serviciului Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân. Nu se mai concesionează ecarisajul, nu mai încasează nici Creţu şi nici omul lui Prina, îl va coordona Apostoliceanu. 

Print

5 thoughts on “CERCETAT PENTRU UCIDEREA ANIMALELOR CU INTENŢIE, APOSTOLICEANU SE FACE ŞEF LA MAIDANEZI!

  1. Cum se poate ca un killer de caini sa devina director intr-un adapost de caini fara stapan?In ce lume traim?Cum sa mai avem incredere in cine!Sa fie demis acest ucigas Apistoluceanu Bogdan!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!