CANDIDAT, ÎNTRE CONDAMNAT ŞI INCULPAT. GHINION MOŢ!
Face Moţ ce face şi dă din lac în puţ, din condamnat în inculpat.
Nici nu s-a dat bine jos din afişul cu Vâlcov- cel reţinut, arestat şi trimis în judecată pentru luare de mită, că a pozat cu garoafa în mână lângă Oprescu- trimis în judecată pentru ucidere din culpă şi urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Bomboana pe colivă au pus-o chiar joi. Cu doar câteva ore înainte de startul oficial al campaniei electorale l-au pus la zid(n.n. cel din sediul PSD Olt, cu sigla partidului în spate…). El a stat, că-i soldat disciplinat, a stat şi candidat c-a zis domn′ preşedinte nu c-a vrut, a stat şi la poze c-aşa a zis staff-ul lui Marius nu al lui, şi tot la fel şi-n conferinţa de presă de ieri, pentru că-i băiat bun… a zis Dragnea.
Candidat între inculpat şi condamnat. De′a strânga sta Ponta inculpat nu doar într-un singur dosar iar în drepta garanta pentru Mot chiar Liviu Dragnea, cel mai recent condamnat(definitiv) politician la doi ani de puşcărie.
Procurorii au suspiciunea rezonabilă că trei lideri mai sus amintiţi au săvârşit mai multe fapte de corupţie. Să-l amintim, pentru deontologii atenţi la… detali, şi pe Paul Stănescu, preşedinte la Olt, urmărit penal la rându-i pentru abuz în serviciu. Corupţie pe linie! Garanţii candidatului!
Aşa a decis partidul să-l lanseze în cursa oficială pe Moţ: cu imaginea unor personaje cercetate de oamenii legii. El, candidatul, e sigura excepţie. Cel puţin până acum. Campania durează 30 de zile…
Ana Maria Cojocaru
Nui mult timp ;cand cetateni Oltului il vor unge Rege CA de asa este destinul oropsitilor supusi orbeste clamului mafioto- trandafiriu.