DE LA PRIMĂRIE LA BUCĂTĂRIE: PRIMARUL DE LA VOINEASA SERVEȘTE ADMINISTRAȚIE CU GARNITURĂ DE CONTRACTE ȘI DESERT DE… COINCIDENȚE

Primarul de la Voineasa pare că știe bine rău cum stă treaba în… bucătărie. Internă ca să ajungă și la… externă. E fără contracandidat, adică etern. Voineasa e a lui, la propriu și la figurat. Când se uită peste comună, probabil simte că-și vede curtea proprie Așadar, așezat și mai ales bine ancorat în comună, fără emoții c-ar putea apărea cineva să-i strice liniștea și să-i ia… ”unicitatea”, știe și gustul bun al contractelor calde și condimentele potrivite: o prietenie veche, o firmă de casă, o semnătură „din greșeală” și gata, se servește lucrarea.

Că n-o face de azi, de ieri. E vechi în branșă(n.n. chiar dacă nu la vedere), veteran în combinații locale, specialist în „mic efort, mare efect”. Și, ca orice ”bucătar” experimentat, nu se murdărește direct pe mâini. De data asta, în prim-plan intră o firmă. Nu, nu e a lui. Ferească Dumnezeu! E doar a surorii. Dar ce, rudele nu pot lucra? Familia e sfântă, iar administrația — o extensie naturală a gospodăriei.

Și uite-așa, în liniștea austerității lui Bolojan, când bugetele se subțiază mai ceva ca o supă lungită, primarul de la Voineasa se apleacă pe… construcții. Se renovează bucătăria de la Spitalul Schitu(n.n. prietenia e prietenie, se execută… stie Liviu- și Anuța dar și Voiculescu!) Lucrare modestă, discretă, cât să nu sune telefoanele prea tare.

Da’… de ce nu, până la urmă de la Saru la Schitu e cât arunci cu polonicul. În trend cu vremurile, criză, austeritate, lipsă de bani și investiții, așa că primarul se sacrifică și el. Își dă interesul, ce-i drept, dar merge și pe bucăți mici. Căci e un fel de lege nescrisă- marele secret al supraviețuirii politice nu e să bagi mâna adânc, ci să ciupești puțin și des.