Primarul Slatinei este pe cale să preia controlul absolut asupra tuturor societăților comerciale din subordinea orașului, în urma unui proiect de hotărâre care îi transferă integral atribuțiile Consiliului Local în aceste entități. Proiectul care modifică HCL nr. 114/27.03.2025, aflat azi pe ordinea de zi a ședinței CL Slatina, îi acordă edilului mandat deplin, fără limitări, pentru a decide singur în numele municipiului în companiile publice: Compania de Apă Olt, Loctrans, Slatina Industrial Parc, Dezvoltare Urbană Slatina și, în plus, nou-înființata LOISIR SLATINA SRL.
Astfel, tot ce ținea de Consiliul Local – vot, strategie, numiri, demiteri, bugete, investiții, reorganizări – trece în mâna primarului. Fără filtre. Fără dezbatere. Fără un mecanism real de contrapondere. Primarul devine singura voce a municipiului în adunările generale ale acționarilor sau asociaților, ceea ce îi permite să decidă cine conduce companiile, să aprobe sau să respingă bugetele, să stabilească direcția investițiilor, să influențeze direct modul în care sunt cheltuiți banii publici, să determine politicile fiecărei societăți. Această centralizare a puterii se justifică oficial prin necesitatea includerii LOISIR SLATINA SRL (înființată în mai 2025) în mandatul primarului. Însă efectul real este mult mai amplu: Consiliul Local Slatina își cedează cele mai importante atribuții economice, iar primarul dobândește controlul complet asupra întregului aparat economic al municipiului.
#nu lăsăm pe nimeni… din mană!