Fata mare a politicii de la Olt e de fapt… lupul moralist. Veșnic indignat de “corupția altora”, mereu cu degetul ridicat spre greșelile altora, dar niciodată spre sine. Dar când adevărul începe să iasă la suprafață imaginea de “fată mare” a deputatului Marius Iancu începe nu doar să se clatine serios dar și să miroase.
După ce am aflat că soția sa, auditor la Serviciul de Ambulanță Olt, a ajuns în consiliile de administrație a două companii de stat strategice- una din sectorul energetic și alta din industria de apărare, Iancu pare acum preocupat să-și lanseze fiul&prietenii în afaceri. Și cum îi șade bine unui parlamentar “cu conexiuni”, drumul cel mai sigur al unui business la început este, desigur, contractul cu statul. Primul pas? Un contract atribuit direct de către Primăria Valea Mare, comună aflată sub controlul direct al deputatului.
Primaru’ a semnat ca… primarul, așa cum și deputatul l-a lansat și împus în funcție, 5 mii lei la prima strigare, chiar acum câteva zile pentru „publicarea a minimum 10 materiale/articole cu caracter informativ si de promovare, care vizeaza activitatea publica, pe social media, includ redactare și publicare postări, realizare materiale grafice”. Firma “de debut”, MACBO CREATIVE SOLUTIONS SRL, înființată în februarie 2025, are sediul tot în Valea Mare, pentru ca totul să rămână “în familie” iar alături de Iancu jr. mai sunt doi acționari- Crina Jilavu și Mirel Badea, toți trei cu părți egale.
Iar acesta e doar începutul. Parcursul se anunță deja a fi unul profitabil pentru junior&prietenii lui mai ales că se lucrează pe extins- ca obiect de activitate dar și ca societăți, una nou înființată, alta puțin mai veche. Poate că domnul deputat Marius Iancu n-a mâncat usturoi, dar începe să miroasă. Și oricât s-ar gudura pe lângă stăpân, loialitatea nu spală păcatele ipocriziei.