UN AN CU IANCU, UN AN CU O CONDUCERE DE DECOR…

Azi se împlinește fix un an de când vechea conducere a organizației PSD Slatina a decis, într-un gest de luciditate, să-și dea demisia.

Un moment care ar fi trebuit să marcheze începutul unui nou drum. În locul lor a fost instalat – nu ales, nu propus, nu dorit – ci pus cu mâna, Iancu președinte. Omul baronului și atât, omul care trebuia să facă revoluție și reformă. Teoretic, bineînțeles. Practic, a fost un an de tăcere, haos și ambiții gonflate cu aer cald. Iancu a venit cu aplombul (n.n. mai mult alții i-au dat decât a avut el la purtător- aplomb, zic) unuia care crede că i se cuvine ceva. Și, într-adevăr, ceva i s-a dat(de reținut: nu pentru că i s-ar fi cuvenit pe merite deosebite!): un titlu de interimar și o misiune. Să reconstruiască, să coaguleze, să devină vocea fermă a opoziției. În schimb, n-a fost capabil să livreze altceva decât o singură interacțiune timidă pe scările primăriei și cu o poză în care părea mai degrabă că cere permisiunea să vorbească, decât că provoacă autoritatea. A fost momentul lui de glorie. Unic.În rest? Nimic. Sau, mai exact, montaj după montaj, ședință după ședință fără cap, coerență sau viziune. Sub conducerea lui Iancu, organizația locală nu doar că n-a strâns rândurile, dar a devenit un colț de bâlci politic, unde fiecare vorbește, nimeni nu ascultă și totul e ambalat frumos pentru Facebook. O vitrină (digitală) a unui magazin gol.

Și dacă tot vorbim de ambalaj: omul pare mult mai preocupat de altele decât decât de ce lasă în urmă. Se visează președinte de Consiliu Județean, cu aceeași lejeritate cu care a ajuns și interimar – fără alegeri, fără legitimitate, fără susținere reală. Singurul lui atu: loialitatea(luați-o cu rezervă- vedem, vorbim despre) față de Oprescu, cel care l-a pus interimar, același care l-a facut și parlamentar și care i-a promis că-i lasă scaunul de la CJ Olt. Este, așadar, un traseu familiar. Ce contează dacă acest traseu a devenit tot mai greu de înghițit de cei care încă mai cred sau speră ccă meritocrația ar trebui să conteze. El așteaptă să ajungă pe scaunul lui Oprescu. Cu mâna întinsă, nu cu o preocupare sau vreo acțiune măcar în sensul ăsta. I-ar fi și greu de întreprins vreo acțiune în rândul primarilor PSD Olt spre exemplu, reticență majorității la varianca „Iancu-preș. CJ Olt fiind deja cunoscută și chiar exprimată public tot mai des. Ce se întâmplă cu organizația Slatina în tot acest timp? Mai haotică decât oricând. Fără direcție, fără mesaje coerente, fără voce în spațiul public. Membrii se întreabă ce mai urmează. Simpatizanții, atâția câți au mai rămas, se uită dezorientați. Iar adversarii? Râd. Și o fac cu poftă, cu voce tare și cu aplauze. Pentru că nimeni nu face mai mult rău unei decât un lider de carton, așezat pe un tron improvizat din iluzii.

A trecut, așadar un an. Un an în care Marius Iancu n-a construit, n-a coagulat, n-a luptat. A mimat. Și-a jucat rolul într-o piesă scrisă de alții( n.n. să ne amintim replica celebră a lui Marius Oprescu de la anunțului numirii sale că interimar- „îl propun interimar pe domnul Marius Oprescu, pardon Iancu„). Într-o perioadă în care oamenii așteaptă fapte, Iancu a oferit… niște umbre. Într-o organizație care avea nevoie de direcție, el a livrat și mai multă derută. Și într-un an în care opoziția trebuia să fie voce, Iancu a fost ecou – unul slab, stins, abia auzit.

Poate că, după un asemenea interimat, Iancu ar trebui să se gândească la o poziție unde tăcerea chiar nu mai deranjează pe nimeni. Și mai mult decât el, păstrând „traseul” care l-a lansat și propulsat, alții ar trebui să-i caute acea poziție. Creca, crecă, o găsesc cel mai repede în afara jocului politic…