Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

RECHIZITORIUL ȘI PROBELE DIN DOSARUL MANAGERULUI SPITALULUI CARACAL, VALIDATE DE JUDECĂTORI!

20. februarie. 2024

Judecătorii de la Tribunalul Olt au validat rechizitoriul și probele procurrilor Direcției Naționale Anticorupție în dosarul de corupție în care Radu Liviu și Mitran Marian, fostul manager, respectiv director financiar contabil, suntacuzați de infracțiuni de corupție.

Cei doi inculpați se află în prezent sub măsura preventivă a controlului judiciar pin care le-a fost interzisă inclusiv posibilitatea de a-și continua activitatea în spital,fiind dispuse împotriva lor și măsuri asiguratorii.

În sarcina fostului manager s-a reținut comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată,- complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, iar Mitran Marian este judecat pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, în formă continuată,- complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!