I-A LUAT VALUL PE CANDIDATURA LA CJ OLT- OPRESCU (CANDIDATUL) DEOCAMDATĂ, GRECU (CANDIDATUL) ASUMAT
Cu mult înainte ca ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare sa ajungă subiect de dezbatere în coaliție, unii au început să facă valuri. Și vorbim de unii de la PSD Olt pentru că și aici e val, chiar dacă nu la fel cu cel deja celebru de la liberali. Nu la scenă deschisă, deci fără asumare cel puțin momentan, prin diverse căi se transmite că ”deja se conturează profilul celui ce-ar putea să ajungă președinte al Consiliului Județean Olt”. Nu se duce discuția mai departe spre vreun scenariu de puci împotriva lui Oprescu, care de altfel, oficial(n.n.cu materialul baronului) ”nu s-a hotărât încă” dacă va mai candida pentru un nou mandat sau va opta pentru un mandat de parlamentar. Ca o paranteză, și în cazul acestei ”decizii”(n.n. de altfel și în cazul lui Emil Moț) s-au mai făcut discuții, au mai existat intenții, chiar exprimate la un moment dat, însă până acum n-au primit bun de tipar de la ”șefu’”. Dincolo de paranteză, și noul profil își are… rădăcinile tot în jurul lui ”șefu’”. Acolo unde de altfel a apărut Grecu, Cătălin Grecu, de nicăieri, pus inițial un fel de trompetă a lui Stănescu, șefu’ normal, pe vremea când se afla în parteneriat cu Vâlcov la așa zisa administrare a SJU Slatina. Și tot de acolo, de la șefu’ are susținere și azi Grecu, nu doar să bată cu pumnul în masa de la CJ Olt dar chiar să ia în calcul conducerea acestei instituții. Nu, nu, n-a zis Cătălin că tânjește să-i tragă scaunul lui preșu’. El l-a pus pe baron la punct în cazul Drăgănești, reușind să-l facă să înghită un candidat doar pentru că-i este partener de afaceri (n.n. sondajul iese din calcul, e praf în ochii gâștelor) și afacerile… bănoase. Și nu s-a rezumat doar la un accept în biroul de la CJ Olt, a cerut ca această decizie să se audă până la taxatoare. Cerință care din nou i-a fost satisfăcută, Oprescu s-a executat și-a dat drumul curelei de transmisie pe subiect. Nu l-a reținut să-i facă pe plac lui Grecu nici măcar situația penibilă în care singur s-a aruncat, la doar câteva re după ce declarase public că nu face nici o discuție pe locale pentru că… europarlamentare. Dar…ce poartă amprenta ”lu’ șefu’”, să fie primit!
Așadar, Grecu nici n-a mâncat usturoi. Niște unii, da, militează în sensul acesta mânați de ”calitățile de lider” ale deputatului. Care lider? Aflăm că acela care ”se luptă pentru oamenii de partid și nu-i vinde pe alții luați la mercato”(n.n. se subînțelege, oamenii de partid- Nădescu, alții pe mercato- Tudorică), adică Grecu, acela care a avut curaj să-i țină piept lui Oprescu și chiar să-l ”dovedească”. Pe alte realizări, cum ar fi cele ca deput, nu se face discuție. E teren minat! Rămâne să se rostogolească o perioadă imaginea de ”om de partid” iar apoi se va trece la etapa următoare.
Deci, și la Olt, pe modelul de la Capitală(n.n. Firea), un candidat deocamdată și unul asumat. Work in progress…
Râzi de ei să nu plângi de tine!!! #p