Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

LA VALOARE CARE NU E! ȘI-A ASUMAT ȘTIRBU TARGHETUL PENTRU EUROPARLAMENTARE: RECONSTRUCȚIE ÎN CAP!

11. decembrie. 2023

Cine nu-i cunoaște parcursul politic și l-a auzit pentru prima dată pe Știrbu la regionala Ligii Aleșilor Locali a Partidului Național Liberal, regiunea S-V Oltenia, cum se înfiera el pe el împotriva PSD-ului, cum blama el de la microfon ”trădătorii” care n-au dus PNL pe cele mai înalte culmi și s-au băgat în pat cu dușmanu’(n.n. aici l-a băgat, fără să-l nominalizeze ce-i drept, direct pe Ciucă- da asta-i altă discuție) ar fi tentat să-l considere cel mai războinic dintre toți urmașii Brătienilor. Pentru ceilalți, care l-au văzut și alături de Vâlcov pedelist cu țepele-n fața Prefecturii Olt dar și pisicuț când Vâlcov pesedist era deferit justiției de procurori, când Stănescu era chemat la DNA și apoi în instanță pe suspiciuni pentru care s-a cerut redeschiderea unor dosare penale, ba chiar și acum vreo două luni când se făcea comod pe fotoliu în birou la Oprescu căutând susținerea acestuia pentru limitarea AUR(n.n. ceea ce i-ar pune în dificultate mandatul), nu e decât demagogie. Este singura armă pe care o are și cu care defilează în teritoriu în speranța că reușește să ”reformeze” PNL Olt. De aici și demersul din ultima perioadă prin care încearcă să-i readucă în alegeri pe unii candidați, perdanți ai localelor din 2020, cărora le povestește cum au avut ei de fapt în sondaje procente (aiuristice) de peste 60%(unora le dă chiar 70 că doar nu dă din buzunar!) dar au fost, ce să vezi, sabotați. Normal că nu ține, nu prinde, mai ales în contextul actual în care de la preluarea interimatului PNL Olt partidul a pierdut oameni iar ”VALUL” este tot în direcția asta – spre #mercato.

De fapt, nu ține nici măcar la Știrbu, fapt dovedit chiar în ședința de luni a PNL când a prezentat targhetul pentru europarlamentarele de la anul. 23 mii de voturi(!!!), atât și-a asumat Gigel Știrbu în dreptul PNL Olt, cel care nu mai târziu de vineri anunța că va face revoluție. Ce înseamnă de fapt acest targhet? Că 2019 va rămâne pentru PNL un vis frumos iar în 2024 va fi coșmar. Concret, la europarlamentarele din 2019 PNL Olt a obținut 45.263 voturi, raportat la prezență, procentul a fost de 25,11%. La aceeași prezență în 2024, pe targhetul asumat de războinicul Știrbu, ar însemna un procent de 12.5% pentru PNL Olt.

Așadar, nu vorbim doar de un procent jenant ci de o situație care ar trebui să-i sperie grav pe adevărații liberali cărora le-a transmis că a cerut păsuire de la centru pentru a avansa un targhet până la organizarea alegerilor la partid și până la finalizarea sondajelor. Sunt gogoși servite în speranța că va reuși totuși să-i mai mobilizeze pe cei care se încăpățânează să rămână devotați partidului(n.n. atenție, nu lui Stirbu!). Ghinion! Atât poate Știrbu! Și chiar mai jos de atât arată sondajele…

Print

11 thoughts on “LA VALOARE CARE NU E! ȘI-A ASUMAT ȘTIRBU TARGHETUL PENTRU EUROPARLAMENTARE: RECONSTRUCȚIE ÎN CAP!

  1. Din pacate, dl deputat Stirbu ori se preface ca nu intelege ori o face intentionat : ramanerea domniei sale la conducerea PNL Olt va insemna sfarsitul prezentei liberalilor olteni in parlamentul tarii! Scurt si la obiect!
    Istoria din anul 2020 nu se va mai repeta. A sta in umbra scaunului de parlamentar trei ani de zile, bine mersi, fara ploaie -fara vant dar pe bani multi de tot de la..contribuabili, lasand de izbeliste organizatia PNL Olt, la cheremul unor novici fosti militieni in politica si fara sa ii pese de viitorul acesteia!
    Si ce a iesit, se vede : la ora actuala PNLOlt este cotat in sondaje cu, atentie, SUB 5 %, riscand ca prima data dupa 12 ani sa nu mai aiba reprezentant(i) in parlamentul tarii!! Asta da isprava, don Gigel!!!
    Te-ai trezit tarziu, dintr-un vis urat care se numeste delasare, ingamfare, prostie politica si, de ce nu, scarba fata de oamenii care te-au votat!
    Este tarziu, dle deputat! Nu mai candida la viitoarele alegeri interne pentru sefia Organizatiei judetene Olt a PNL si nici pentru vre-o functie in noul BPJ Olt! Pentru judetul Olt esti un PNL-ist istorie : urata sau nu, asta vor decide alegatorii care totusi, se incapataneaza sa ramana -multi dintre ei- fideli ideilor liberale ale progresului si dezvoltarii dar cu oameni noi!
    ,,Lupta se va da desigur intre dnii De Mezzo si Marian Vasile, doi liberali pur-sange, balanta inclinand catre liderul de necontestat al liberalilor din Olt, dl primar Vasile Marian, un om care ,,a sfintit,, comuna Studina cu rezultate deosebite! Ii urez multa sanatate si ii doresc succes deplin. Ai un vot de la mine cat 1000, dle Presedinte Vasile Marian!!!!!!!
    Iar dlui prefect Mario De Mezzo ii doresc sa relanseze institutia prefectului din static in activ, cu respectarea tuturor prevederilor legale in materie!
    Deci, dle deputat Stirbu, desi te-au parasit cei mai buni colaboratori la Liga, asta insemnand ,,finish colaborare,, lasa_i pe cei ,,mai tineri liberali,, sa relanseze batalia cu ,,ciuma rosie,, pe care ai pierdut-o (mascat_o) ani de zile si fa un pas inapoi : poate decisiv pentru viitorul PNL Olt! Am zis!

    1. Domnule Peter zis Petre sau Uciu Petre, nu ești în măsura să comenzi ce a făcut sau nu a făcut Gigel Știrbu, tot județul te cunoaște de șpăgar, lătrău și pupincurist. Ai și tu folosul tău, faci parte cu succes din idioții utili, prost ai fost, prost rămâi cu toată facultatea ta făcută la 50 de ani.
      Mai bine ti-ai vedea lungul nasului, nu mai face pe lupul moralist.

  2. Gigel Știrbu este un oportunist, nu este de blamat, știe ce își dorește și obține asta cu orice preț. De blamat sunt persoanele „naive” din anturajul său, Gigel nu ar putea să-și realizeze obiectele persoanele.

    Ps: cum a mai spus-o cineva, politica este plină de Gigei, ce mai contează un Gigel în plus sau în minus.

    VĂTAFILOR!

  3. Vorba unui filozof celebru Gică Hagi… ăsta este mototoul lui Șbribu, am dat, am și luat, câștigăm cu mai puțin de jumătate din voturi.
    Norocul lui este Viorica Dăncilă a PNL-ului, mutulică de CIUCĂ.

  4. Măcar au scăpat de prostul și lingaul de tavi giura zis tavi jula, acum nu ii mai linge cizmele lui Voiculescu, ii limge ghetele lui stirbu.
    Prostul proștilor vameș șef la Craiova, cine a mai pomenit asa ceva

  5. Din pacate adevarul doare….si scot capul tot felul de idioti care, sub nume false, scriu abjectii greu de inteles….Pitrule sau cum te-o fi chemand in realitate, cum ai ajuns sa dai public numele unui om care nu are legatura cu ceea ce scrii fiind, se pare, ruda cu deputatul Stirbu? Oare legea nu se aplica si pentru voi, cei care aveti tupeul si curajul sa denigrati public persoane fizice? Fara sa-i iau apararea acestui om pe care tu, un idiot notoriu, il denigrezi public, nu te poti ridica niciodata la valoarea lui, tu fiind un nimeni, o jigodie ordinara, vorba unui confrate din presa!!
    Asa ca stergete cu hartie igienica la gura dupa ce ai folsit-o la …dors si fa-te invizibil! Esti un obscur gunoi pus in slujba lui Satan! Sa-ti dea Dumnezeu, acum de sarbatori, dupa suflet!
    Jignirea si afrontul adus unui om pe care poate nici nu il cunosti sa-ti stea in gat..tie si celor care te manipuleaza! La troc cu tine si cei de teapa ta!

    1. Peter nu ai fost in stare sa termini facultatea, dar stii sa criticici pe altii! Un om lipsit de educatie ! Critici persoane importante pe urmele carora nu calci niciodata! Esti ultima scursura a societatii!

      1. Chiar dacă am făcut facultatea mai târziu, am terminat numai cu 10… tu ai terminat?
        Iti treci mașinile pe numele mamei, crezi ca diicot nu știe?

  6. De Tavi Giura spus Tavi Jula nu spui nimic?
    Radea toata vama de „capacitatea” lui intelectuala si profesionala. Omul este bun cel mult de portar sau de stat de paza în vama in niciun caz de condus :)))

  7. Sa il verificați pe Jula când vine din Craiova, vine mereu cu buzunarele pline, se plâng toți operatorii economici, pe unde trece este ca taifunul, ia tot după el…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!