Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

OMUL LUI VÂLCOV DE LA PROGNOZĂ, SCĂPAT DE CONTROL JUDICIAR DUPĂ TREI ANI!

05. decembrie. 2023

La trei ani de când Ion Ghizdeanu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză în timpul guvernării PSD, a fost pus sub acuzare de procurori pentru fals intelectual în formă continuată, Judecătoaria Sectorului 1 a decis să ridice măsura controlului judiciar dispusă pe numele său. Vine această decizie în paralel cu încheierea cercetării judecătorești, instanța de fond urmând să pronunțe o primă soluție în dosar.

Ghizdeanu a fost anchetat și trimis în judecată fiind acuzat că a falsificat mai multe procese-verbale de evaluare, prin care a aprobat în mod arbitrar peste 1.000 de proiecte derulate prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, pentru mai multe primării din ţară, parte și din județul Olt. În acest sens au fost disjunse mai multe dosare, cel privind Primăria Vitomirești fiind trimis în judecată și alte patru în care s-a dispus clasare.

În calitatea sa de președinte al Comisiei Naționale de Prognoză, Ghizdeanu gestiona și Fondul de Dezvoltare și Investiții, înființat de fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, și de Darius Vâlcov, autori ai programului de guvernare al partidului, cu care PSD a câștigat alegerile parlamentare din 2016. Procurorii au reținutfaptul că în perioada 17.09.2019 – 24.10.2019, inculpatul, în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Stategie şi Prognoză, a falsificat cu ocazia întocmirii mai multor procese-verbale, în care s-a menţionat în mod mincinos că membrii Comisiei de analiză şi evaluare a proiectelor s-au întrunit, au analizat şi au propus spre aprobare 1.080 de proiecte. În realitate membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată şi nu au făcut nicio apreciere proprie, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de inculpat”.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!