Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

LA CEREREA PUBLICULUI, PE CUTUMĂ: SĂ-ȘI ASUME REGIONALUL GIGEL ȘTIRBU!

24. octombrie. 2023

În contextul deciziei de retragere a lui Liviu Voiculescu de la șefia organizației PNL Olt, s-au agitat tare rău spiritele în găști. Întâlniri #înblugi la lăsarea întunericului, telefoane încinse și scuze penibile invocate pe Plapcea în jos, zbatere mare. Toate la gramadă cam… degeaba pentru că la acest moment PNL Olt va intra pe interimat. Și nu, nu pe statutul invocat de Tudor cu ”unul dintre prim-vicepreședinți” ci pe cutumă, cum ar zice Marian Vasile. Adică exact cum s-a întâmplat nu de mult la o aruncătură de băț de județul Olt, la PNL Gorj unde interimatul a fost asigurat o perioadă de  vicepreşedintele regional al partidului(n.n.cineee este regionalul?!). Iar în acest context(n.n. cu precedent deja!) trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al lui- dreptate primarului de la Studina:

Din ce știu eu, interimatul trebuie să-l preia vicepreședintele regional, domnul deputat Știrbu. Am mai avut speța aceasta la Gorj și la fel s-a procedat urmând să se organizeze alegeri pentru funcția respectivă.”

Iar în susținerea celor de mai sus sunt argumente suficiente. Spre exemplu, cine a rupt , nu doar o dată, ușa premierului pentru ca Nicolae Ciucă să-i ceară lui Liviu Voiculescu demisia? Deputatul Știrbu! Cine s-a declarat nemulțumit de politica practicată de PNL în județul Olt, mai ales raportat la PSD Olt? Gigel Știrbu! Și atunci cine e în măsură să revoluționeze procentul partidului la Olt? În mod cert Gigel Știrbu! Puterea exemplului, și nu cu scula altuia! Să se alinieze la start și Daniel Tudor, și Marian Vasile și toți cei care își doresc să fie aleși, dar la momentul la care se vor organiza alegeri la PNL Olt. Până atunci însă, cum spuneam, pe modelul de la Gorj și cu argumentele enunțate(n.n să nu omitem nici cine a defilat cu teancul de CV-uri pentru ultimele numiri în mai multe instituții), tot de regionalul Gigel Știrbu!

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!