Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

SE SCHIMBĂ DIN NOU PRIM PROCURORUL DE LA PJ CORABIA!

13. septembrie. 2023

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât în unanimitate delegarea în funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a Laviniei Dorcu, procuror în cadrul acestei unități de parchet.

Începând cu data de 20.09.2023 aceasta o va înlocui la conducerea instituției pe Felicia Prodan, numită de CSM la începutul lunii martie a acestui an. Anterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a fost condus, cu delegație, începând din ianuarie 2021 de procurorul Sorin Lia. Acesta din urmă a fost reținut în luna mai pentru 24 de ore, alături de fostul șef al Poliției Rutiere și de patronul unei societăți comerciale, fiind acuzați de abuz in serviciu, complicitate si distrugere de probe.
Dosarul, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost deja trimis în instanță, primul termen fiind stabilit la începutul lunii octombrie.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!