Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

Drake – pierderea istorică a rapperului

12. iunie. 2023

Dacă ești vreun star internațional, asta nu îți asigură niciun avantaj special când vine vorba despre noroc, iar cu atât mai puțin în lumea pariurilor sportive când totul este atât de imprevizibil. Iar de acest lucru s-a convins și rapperul Drake, pe numele său complet Aubrey Drake Graham. Cântăreț, compozitor, antreprenor, ambasador global și om de afaceri, Drake este printre altele și un mare parior, astfel că învestește de cele mai multe ori sume uriașe – lucru pe care, de altfel, și-l permite, când averea sa se ridică la peste două sute de milioane de dolari.

Iar o pățanie de anul trecut l-a adus (din nou) pe pagina scandalurilor mondene, fără să îi fie titrate, însă, realizările muzicale, ci mai degrabă eșecurile sale în materie de pariuri. Că a fost grabă, că a fost o siguranță prea mare în norocul său, că a fost vorba despre o încredere oarbă sau pur și simplu despre nepăsare, se pare că artistul a reușit să încurce lucrurile. Că părea că nu mai știa nimic despre pariuri, nici măcar ce este cota 2, că a ajuns să piardă în doar 10 minute 17 milioane de dolari!

Începutul serii

Noaptea se anunța promițătoare pentru artistul care avea deja câștiguri majore și părea să fie de neoprit la jocul de ruletă. Asociat cu o altă vedetă, Stake, Drake făcea pariuri live pe Twitch sub pseudonimul StakeDrake și a început cu un sold de 9 milioane de dolari, continuând apoi cu pariuri simple care variau între 300.000 de dolari și 1 milion de dolari. Văzând câștigurile care depășiseră 11 milioane de dolari, rapperul a început deja să sărbătorească. Din păcate, însă, în curând, norocul avea să-l abandoneze, ajungând să termine seara cu puțin peste o mie de dolari.

Avantajul casei

Cu toate că pierderea este una însemnată, se pare că starul pop nu s-a arătat prea descurajat, astfel că acesta a continuat să facă pariuri maniacale și ulterior, când a mai înregistrat pierderi la fel de importante. Ceea ce uită acesta este probabil cum casa are mereu dreptate și că avantajul nu este la parior, ci la gazdă astfel că favorizat este cazinoul – întotdeauna.

De ce se spune că a pierdut 17 milioane de dolari? Pentru că asta era un venit net, dacă se retrăgea la timp, cu toate că la un anumit moment al serii contul său era de peste 27 de milioane de dolari. Ceea ce face cu atât mai brutală seara încheiată cu o sumă atât de modică.

Drake și pariurile pe Twitch

Platforma de streaming Twitch este folosită pentru redarea live a pariurilor și jocurilor video, prin conținut dedicat. Cu peste 100 de milioane de spectatori pe lună, utilizatorii platformei adună de la actori, jucători sportivi, luptători, politicieni, artiști muzicali – printre cele mai mari celebrități pe care le-ai putea recunoaște acolo se numără Chandler Riggs, Robbie Amell, Terry Crews, Snoop Dogg, T Pain și desigur, Drake.

La începutul acestui an, gigantul de jocuri de noroc Trainwreck a reușit să câștige milioane de dolari cu numerele norocoase ale artistului, cu doar 2 rotiri ale ruletei. Acum, victoriile și pierderile masive ale lui Drake au pus serviciul pe o piață mai puțin explorată, dar mai ales s-a atras atenția asupra sa cât să devină mai cunoscut.

Drake și istoria cu Twitch

Acum că pierderea de bani a lui Drake s-a viralizat, ies în față știri mai puțin cunoscute despre rapper, unele cu o vechime importantă. Iar internauții nu au ratat ocazia să atragă atenția că sunt șanse ca totul să fie doar o strategie din care ambele părți să aibă de câștigat. Astfel, s-a descoperit că prin 2018 marile publicații titrau cu mândrie cum Drake reușea să spargă un record pe Twitch, atunci când a intrat să joace un joc video cu jucătorul profesionist Ninja și rapperul Travis Scott. Timp de patru ore cât au jucat “Fortnite: Battle Royale”, aceștia marcau un record la vremea respectivă, respectiv 628.000 de vizualizări, care înainte fusese de 388.000.

Iar într-o notă mai amuzantă și ceva mai recent, chiar luna aceasta Drake a fost iar subiect de viralizare, de data asta în asociere cu platforma Kick, de altfel concurentul Twitch, când încercarea sa de a dona 500 de dolari unui streamer s-a lăsat cu o eroare, pentru că nu i-a funcționat cardul și plata nu s-a finalizat. Totuși, situația a fost întâmpinată cu umor, pentru că rapperul a glumit și a spus că cel mai probabil nu mai are bani, asta în contextul în care averea să netă este de câteva sute de milioane de dolari. Ulterior, transferul s-a făcut și jocul a continuat.

Concluzie

Există, așa cum spuneam, teoria conform căreia toată această pierdere să fi fost doar un spectacol pus în scenă, pentru ca rapperul să fi promovat jocurile de noroc și implicit site-ul Twitch. Dar, la fel de bine Drake este recunoscut în breaslă că fiind avid după pariuri – ba chiar se știe că primește undeva peste 100 de milioane de dolari pe an sponsorizare de la firma de jocuri de noroc Stake.com, care “investește” în reputația acestuia. Până și alegerea de jocuri de pe Twitch a lui Drake nu a fost una întâmplătoare, că sloturile sunt printre cele mai vizionate categorii, cifrele crescând exponențial ca accesări, după viralizarea eșecului lui Drake. Așa că rămâne întrebarea legitimă – a fost sau n-a fost?

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!