DARIUS VÂLCOV- O FUGĂ ANUNȚATĂ ÎNCĂ DIN 2017: ”LE-AM SPUS CĂ SUNT DISPUS SĂ FAC ORICE NUMAI SĂ NU MAI INTRU ÎN ACEEA CAMERĂ”
Fuga lui Vâlcov de pușcărie n-ar mai fi trebuit să surprindă pe nimeni în 2023. N-a fost una de ultim moment ci una calculată în detaliu și chiar mai mult, anunțată public, în fața unui complet de judecată, mult înainte de a primi decizia de la fond. Încă din septembrie 2017, fostul primar al Slatinei a spus că este dispus la orice numai să nu mai fie băgat într-o celulă.
ORICE a făcut în martie 2015 să scape de la Beciul Domnesc!
„Într-o cameră de 2/3 metri cu 8 persoane, cu un geam de 30 de centimetri, în al 3-lea pat suprapus care era la 30 de centrimetri de tavan , şocul a fost extrem de puternic. Le-am spus avocaţilor că sunt dispus să fac orice numai să nu mai intru în acea camera.” (Darius Bgdan Vâlcov, declarație de inculpat 14 septembrie 2017 ICCJ)
A scris în 31 martie, în sediul DNA 8 pagini, declarație olograf, în speranța că-l va convinge pe procuror să încheie acord de recunoaștere și să se salveze din arest. Însă doar pentru ceea ce considera că ar fi faptele sale- ”posibilitatea ca anumite sume de bani, dar nu mai mult de 300.000 de euro, să fi provenit de la societăţile domnului Berna, adică Tehnologica Radion sau Plus Confort„- și nu pentru cele din rechizitoriu, pentru care a fost de altfel și condamnat.
ORICE a făcut pentru mai 2023
În faza apelului, înainte ca procesul să fie suspendat mai bine de un an până la decizia CJUE, chiar dacă prin apărătorul său cerea cu insistență în retrimiterea dosarului la rejudecare, Vâlcov lua calea Italiei să-și aranjeze fuga de pușcărie. La scurt timp după ce s-a aflat public de firma pe care o înființase în Milano, Darvet SRL, a ieșit din acționariat și a băgat-o la inaintare pe partenera sa de viață , Andreea Dumitru.

Ulterior societatea a fost lichidată, cu același scop de a șterge orice urmă. Vâlcov a negat cu vehemență în toți acești ani faptul că locuiește în Italia, inducând în eroare chiar și completul de la ICCJ care l-a condamnat definitiv când a declarat că locuiește cu părinții în Slatina pe Vederii. Bineînțeles că nu a fost găsit la această adresă, mandatul de executare a celor 6 ani de pușcărie n-a putut fi pus în executare, fiind dat în urmărire.
Așadar, o fugă nu doar din timp pregătită ci chiar anunțată! Și… atât! Se caută…