TRIBUNALUL MEHEDINȚI AMÂNĂ DIN NOU PRONUNȚAREA ÎN DOSARUL DE CORUPȚIE AL LUI MINEL PRINA!
Judecătorii de la Tribunalul Mehedinți au amânat cu încă două săptămâni data(n.n. stabilită pentru azi, 27.03.) la care vor pronunța o decizie pe fond în dosarul în care fostul primar al Slatinei, Minel Prina, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Alături de Prina, în boxa inculpaților așteaptă prnunțarea unei decizii și Stana Mihaela-directorul executiv al DADPP, Mirela Pătru – fost director executiv adjunct al DADPP, Bezna Gheorghe-expert evaluator și Marinescu Severus- soțul fostei președinte a Tribunalului Olt.
Procurorii îii acuză că în cursul lunii iunie 2011, Minel Prina, care era pe atunci administrator public al municipiului Slatina, a intervenit pe lângă Mirela Pătru, director executiv adjunct al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, ca să-l ajute pe inculpatul Severus Marinescu să pună mâna pe un teren din Slatina . Documentele cu pricina au fost semnate de Andronia Stana, directorul executiv al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat. Mai mult decât atât, cele două inculpate au făcut parte și din comisa de evaluare a ofertelor, „acestea refuzând să constate că ofertele depuse de cei doi ofertanți, Marinescu Severus și un apropiat al acestuia, conțin informații evidente din care rezulta că se acționează în mod clar pentru denaturarea licitației și asigurarea cumpărării terenului la un preț cât mai mic“. În final, Severus Marinescu a cumpărat terenul cu suma de 9.300 de euro, față de 32.700 de euro cât ar fi fost valoarea reală, licitația publică fiind organizată doar pentru o aparență de legalitate, câștigătorul fiind cunoscut dinainte. În timpul anchetei penale, Tribunalul Olt a dispus ca terenul în suprafață de 600 mp să revină în proprietatea municipiului Slatina, așa că Primăria Slatina nu s-a mai constituit parte civilă în dosar.
La ultimul termen al procesului procurorul DNA a cerut condamnarea inculpaţilor conform circumstanţelor personale şi contribuției avute la săvârşirea infracțiunii, în timp ce apărătorii tuturor inculpaților au solicitat încetarea procesului penal apreciind că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție la data de 13.12.2019.