Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

LUI BERECHET NU I-A VENIT…

03. martie. 2023

Înculpată în dosarul achizițiilor din pandemie încă din 28 februarie când dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Narcisa Ionescu trebuie suspendată din funcția de director al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Slatina. Până azi nu s-a întâmplat acest lucru sau cel puțin așa crede viceprimarul Slatinei, Berechet, cel delegat cu atribuțiile pe Patrimoniu. Nu i-a venit, nu știe, n-a văzut, da nu e suspendată: ”Nu știu, nu mi-a venit, adică eu nu am văzut, nu mi-a venit nimic. Nu e suspendată încă”, zice vicele. Care continuă, tot pe bâjbâială cumva, și cu responsabilitatea privind emiterea deciziei: ”Păi cred că domnul primar ar trebui să dea decizia. Da, domnul primar!” E greu așadar de spus dacă azi Narcisa Ionescu mai este sau nu în funcția în care procurorii o acuză că împreună cu alți angajați din subordine ar fi încheiat un contract în pandemie prin care a cauzat bugetului local un prejudiciu de peste 2.5 milioane lei. În perioada următoare suspendarea este însă iminentă, potrivit legislației în vigoare, astfel că va trebui trasă pe tușă. Nu și definitiv, funcție de interese, de… spate! Doar de la Patrimoniu și din orice altă poziție ca funcționar public. Altfel, spre exemplu e loc liber la Loctrans și e pe contractual, deci merge și cu dosar. În plus, ar face echipă cu secundul Ciugulea, și el tot pe corupție, tot în faza de judecată!

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!