Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

INCEPE JUDECATA ÎN DOSARUL DE CORUPȚIE AL FOSTULUI MINISTRU ADRIAN CHESNOIU!

10. ianuarie. 2023

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit deja ca primul termen în dosarul în care procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe Chesnoiu pentru abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unei persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității să aibă loc la jumătatea lunii februarie. Este vorba despre faza prealabilă judecăţii, camera preliminară în care judecătorii urmează să constatele legalitatea și temeinicia rechizitoriului sau dimpotrivă să dispună retrimiterea la procuror.

Chesnoiu este acuzat de trucarea unui concurs de angajare în minister. Concret, DNA susține că în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, Adrian Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă, membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze lui Andrei Răducan (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene. Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”, respectiv Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin, Pârv Mihai și Lăscaie Cătălin Ionuț. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, Lăscaie ar fi fost respins la proba interviului.

La intervenția directă a ministrului în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze, în condițiile în care acesta nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 50.995 lei.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!