DIN CICLUL ”TINERE SPERANȚE”: OPRESCU SE CONFORMEAZĂ ȘI-I MAI SEMNEAZĂ O PRELUNGIRE LUI NEACȘU!
Silviu Neacșu a mai primit o prelungire la conducererea Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt. La cerere, prin semnătura președintelui Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu. Directiva… e tot de la ”Casa albă”. Stănescu a demonstrat că nu renunță la curelele de transmisie, mai ales dacă prestează o bună comunicare, constantă și ad literam de la Olt la București.
„Cererea înregistrată la Consiliul Județean Olt sub nr.4701/27.04.2022 și aprobată de Președintele Consiliului Județean Olt, prin care domnul Neacșu Petre-Silviu – director executiv, grad II al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt, solicită menținerea în funcția publică deținută peste vârsta standard de pensionare;Începând cu data de 29.06.2022, se aprobă menținerea, pe o perioadă de 1 an, a domnului Neacșu Petre-Silviu în funcția publică deținută, respectiv în funcția publică de conducere de director executiv, grad II al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt, cu menținerea drepturilor salariale lunare stabilite prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Olt nr.318/17.12.2020.”
Neacșu e pensionar din iunie anul trecut când îndeplinit cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiul
minim de cotizare pentru pensionare, dar nu s-a lăsat dus pentru că, nu-i așa, nu crește punctul de pensie cum crește venitul de director. Spre exemplu de la 74 mii la 80 mii în doar un an de zile, conform propriei declarații de avere. Concret, pensionarul director în prelungire încasează lunar un salariu de bază de 10.200 lei, indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor 1.115 lei, în total, drepturi salariale- 11.315 lei.
La așa remunerație ar fi și păcat să nu ții evidența… populației! #oltulputernic #tineresperante
Râzi de ei să nu plângi de tine!!! #p