Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

VÂLCOV NU ACCEPTĂ CONDAMNAREA LA 6 ANI DE ÎNCHISOARE: CERE AUDIEREA MARTORILOR DENUNȚĂTORI ACUZÂND COMPLICITATE ÎMPOTRIVA SA!

14. aprilie. 2022

Nu doar că a făcut apel la decizia judecătorilor de la Tribunalul Dolj care au decis pe fond condamnarea sa la 6 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care DNA îl acuză de luare de mită și trafic de influență, dar Vâlcv a depus în instanță cererea de probatoriu prin care a solicitat reaudierea mai multor martori. Trei acceptați din lista inculpatului și doi indicați chiar de judecator. În principiu este vorba despre cei indicați de procurori ca mituitori- martori denunțători în acest dosar, respectiv Ramba și Păduraru, și trei dintre cei despre care procurorii au arătat că au intermediat șpăgile.

La termenul de joi, la Curtea de Apel Craiova au fost prezenți în sală doar doi dintre martori motiv pentru care avocatul lui Darius Vâlcov a solicitat instanței amânarea audierii până la momentul la care toți cinci martori să fie prezenți, mtivat de faptul că apărarea are suspiciuni că audierea la termene diferite poate influența ”adevărul”. Mai mult chiar, inculpatul acuză prin apărătorul său o ”complicitate” a tuturor martorilor împotriva sa, în sensul că declarațiile acestora din dosar au fost date după ce în prealabil cu toții s-au pus de acord ”să-l înfunde”.

Pentru înlăturarea acestor suspiciuni la care Vâlcov a facut de afltfel trimitere și în timpul urmăririi penale dar și pe parcursul judecății la fond, instanta a dispus un nou termen de judecată la începutul lunii mai, astfel încât să fie prezenți toți martorii. La termenul de joi nu a fost prezent nici inculpatul Darius Vâlcov.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!