DNA A DESCHIS DOSARE PENALE PENTRU FIECARE DINTRE BENEFICIARII FDI!
După Vitomirești, procurorii Direcției Naționale Anticorupție iau la puricat și restul primăriilor din județul Olt, beneficiare de proiecte de dezvoltare/investiții în cadrul mecanismului de acordare a finanțărilor prin Fondul de Dezvoltare și Investiții. Pentru fiecare primărie în parte au fost deschise la jumătatea lunii februarie a acestui an dosare penale individuale. Dacă la Vitomirești cercetările sunt avansate, mai multe persoane având deja calitatea de suspecți, în ceea ce privește comunele Cungrea, Milcov, Slătioara și Teslui, până la acest moment procurorii au solicitat(n.n. adresa!) administrațiilor locale să transmită la DNA Craiova toată docmentația care a stat la baza proiectului.
Începând de la documentele aferente solicitării și obținerii finanțării, la studiul de fezabilitate, contractul aferent, documentele aferente procedurii de atribuire la întreaga documetație privind derularea contractului – situații de plată, procese verbale de recepție, documente de plată, corespondența purtată cu constructorul, trebuiesc transmise către DNA Craiova pânăla sfârșitul acestei luni. Reamintim că în cazul tuturor primăriilor din Olt care au beneficiat de finanțări prin FDI este vorba despre același constructor, respectiv SC Old&New Construct SRL.
Pare așadar că asistăm azi la un efect de bumerang. Cei care în septembrie 2019, când a fost aprobată lista ”norocoșilor”, anunțau o mare reușită, azi, urmează să se încoloneze la DNA pentru declarații, cel puțin pentru moment.
Ancheta cu privire la fondurile FDI gestionate la acel moment de Comisa Națională de Strategie și Prognoză condusă de Ghizdeanu și controlată din umbră de Darius Vâlcov(n.n. consilier al premierului Dăncilă la vremea respectivă) a fost demarată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 trimiterea în judecată a lui Ghizdeanu și disjungerea şi declinarea cauzei cu privire la la infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 C.pen. constând în eliberarea autorizaţiilor de construcţie, necesare demarării execuţiei proiectelor finanţate de F.D.I., de către conducătorii unităţilor administrativ teritoriale, fără respectarea dispoziţiilor legale către DNA. În rechizitoriul procurrii au reținut în primă instanță faptul că î!n urma falsificării înscrisurilor oficiale, nu a existat o selecție reală a beneficiarilor fondurilor pentru finanțarea investițiilor, existând astfel proiecte neanalizate de către membrii Comisiei de analiză și evaluare a proiectelor de dezvoltare/investiții depuse în cadrul mecanismului de acordare a finanțărilor prin F.D.I., înființată de președintele C.N.S.P. (G I), care în final se regăsesc pe lista celor efectiv finanțate ”