Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

CURTEA DE JUSTIȚIE A UE- LOVITURĂ ÎN DOSARUL VÂLCOV!

21. decembrie. 2021

Curtea de Justiție a UE a decis azi că Judecătorii de la ICCJ pot lăsa neaplicate deciziile Curților Constituționale, care contravin dreptului Uniunii Europene și prin care interesele financiare ale UE sunt lăsate neapărate, fără riscul de a fi anchetați disciplinar. Așadar, în baza acestei decizii, Completul de 5 judecători pot dispune reluarea judecării apelului în dosarul Vâlcov.

”Supremația dreptului Uniunii impune ca judecătorii naționali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a unei curți constituționale care este contrară acestui drept, în special fără a fi expuși riscului de a le fi angajată răspunderea disciplinară” vezi DECIZIE CJUE

 CJUE reține faptul că, ținând seama de normele naționale de prescripție, rejudecarea cauzelor în discuție ar putea conduce la prescrierea infracțiunilor și ar putea împiedica sancționarea, în mod efectiv și disuasiv, a persoanelor care ocupă cele mai importante poziții în statul român și care au fost condamnate pentru săvârșirea în exercitarea funcțiilor lor a unor fapte de fraudă gravă și/sau de corupție gravă. Ori, în dosarul în care Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, începând cu martie 2024 se poate face uz de prescripția faptelor de care este acuzat.

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!