Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

ÎMPĂRȚEALA PREFECȚILOR II: STĂNESCU A SCĂPAT TURMA!

14. decembrie. 2021

Rămâne cum am stabilit la… prima împărțeală: PNL dă prefectul la Olt. Sau mai bine spus îl păstrează. O singură chestiune- de detaliu zicem noi, niște unii spun c-ar fi esețială- s-a modificat. În ceea ce privește Oltul, împărțeala n-a fost pe algoritm ci pe bază de troc. Politic normal, dar nu în ședința coaliției ci pe holurile Senatului. Și de aici s-a mers la discuții pe lobii. Săptămâna trecută a ridicat Paul Stănescu excepția de la regulă, atunci când liberalii au cerut ca județele cu președinți de consilii județene să primească și prefectul. Că nu se poate chiar așa, că trebuie să se țină cont că între timp și în teritoriu s-au mai purtat negocieri între liderii organizațiilor. Adică fix negocierea la care făceam referire mai sus, cu precizarea că nu s-a purtat în teritoriu între liderii organizațiilor județene ci la Senat între Stănescu și Voiculescu. A doua strigare a avut loc chiar ieri când la finalul ședinței de coaliție s-a ieșit cu lista definitivă a funcțiilor de prefect și subprefect. Același Stănescu a anunțat că Oltul cedează prefectul, la pachet și Buzăul, mutarea fiind frumos îmachetată: cedăm două funcții de prefect, Oltul și Buzăul să nu zică colegii noștrii că Stănescu și Ciolacu vor toată puterea în județele lor, la schimb cu un județ. Și s-a bătut palma(n.n liberalii n-au acceptat prima solicitare, dar la a doua au achiesat). Teoretic, așa cum arată lista ieșită din ședința de luni, prefectul este la PNl iar în dreptul PSD sunt trecute ambele posturi de subprefect. Practic, va fi doar una nominalizarea pe care o va face PSD Olt, în persoana lui Floreanu- nici o surpriză având în vedere că bucuria acestuia a fost atât de mare încât încă de acum două săptămâni știa și femeia de serviciu că își încheie socotelile la spital- pentru că… așa e bine(n.n. susținători înfocați ai cauzei- Rotea și mai ales Moț!).

Astfel, Stănescu a reușit să scape turma. Voiculescu a rămas cu prefectul- în viziunea lui asta i-ar salva pielea și i-ar dovedi(?!) poziția de lider – și fără nici un drept de negociere pentru o altă funcție în teritoriu, iar Oprescu liniștit că nu trebuie să mai gandească vreo explicație(n.n credibilă și nu gen ”democrație” sau alte bâlbe că doar suntem normali la cap…!!!) care să țină la public- ” decizie de la centru” care se știe, e mai executorie ca o sentință definitivă pronunțată de Completul de 5 de la ICCCJ(n.n. nici măcar cale excepțional nu există la treaba cu… ”centru”!) .

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!