Cotidian Judetean

www.concretolt.ro

LA BARZA CHIOARĂ ÎI FACE DUMNEZEU CUIB: CIOCAN, DE LA MASA PSD LA MASĂ CU PSD!

16. noiembrie. 2021

Se spune că la barza chioară îI ace Dumnezeu cuib. Și pare că nu e vorba de unul oarecare ci de un ”cuib” confortabil. Asta pentru că, după ce-a fost trimis pe tușă de liderii PSD Olt, Da Ciocan are azi mari șanse să revină la aceeași masă.

Nu e vorba de o ”reîntoarcere acasă”, nu la masa PSD, ci CU PSD din poziția de președinte al PMP Olt. Iar acest lucru va fi posibil în contextul actualelor negocieri de pe scena politică, potrivit căror este tot mai apoape de parafat o alianță la liberalilor cu oamenii lui Băsescu. Cum se va realiza această alianță este un aspect care ar trebui să dea emoții lui Liviu Voiculescu. De va fi fuziune e de pariat pe Ciocan cu mari șanse la câștig că va reuși să ducă la bun sfârșit ceea ce n-a putut Știrbu de la preluarea Organizației de la Olt de către Voiculescu.

Așadar, mutarea politică va fi cu GHINION pentru acesta dar cu spor pentru Ciocan. Și în rândul social democraților de la Olt va crea cu siguranță indigestie aducerea actualului președinte al PMP Olt la masa discuțiilor dar mai ales la împărțirea ciolanului. Fă-mă, mamă, cu noroc și aruncă-mă în foc!

Râzi de ei să nu plângi de tine!!! #pamflet

Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

error: Continut protejat !!!