VOICULESCU S-A EXECUTAT: ȘI-A PUS CONSILIERII LOCALI ÎN SLUJBA LUI MOȚ!
Să le fie bine, să nu le fie rău și… la vară cald! Pentru asta depun eforturi primarul Slatinei, Emil Moț, dar mai ales președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu. Nu se dezic, dar mai ales sunt consecvenți în acțiuni care îî duc în zona de… bine.
Așadar, pe consecvență, pe subiectul proiectelor de patrimoniu supuse dezbaterii în Consiliul Local Slatina. În ședința din 29 ianuarie HCL referitoarer la vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile – apartamente cu destinația de locuit, ce aparțin domeniului privat al municipiului Slatina dar și a unor terenuri s-au lovit de votul împotrivă dat de ceea ce se numește Opoziție, respectiv consilierii PNL și Pro! În formulă completă, totalizând 9 voturi. De la acel moment anticipam o ”remediere” rapidă a acestui inconvenient. Concret, o răzgândire peste noapte a unor consilieri. Bineînțeles la indicații prețioase!Click!
Zilele trecute, readucem în atenție subiectul, când proiectele cu pricina au intrat în prima fază a dezbaterii, adică în comisiile de specialitate. Cu aceeași precizare și mai ales curiozitate: cine cumpără, cine vinde sau se vinde!Click!
Astăzi s-a făcut lumină: a cumpărat Moț, a vândut Voiculescu!
A avut loc o nouă ședință a CL Slatina, proiectele au intrat pe ordinea de zi. Înaintea dezbaterii au avut loc discuțiile corespunzătoare ale vicelui Stăncioiu cu niște unii consilieri- aleși pe sprânceanu nu la întâmplare!!!- iar apoi s-a trecut la vot. Din 9 doar 4 au mai rămas. Cinci consilieri locali de la PNL Olt s-au răzgândit cu privire la oportunitatea, legalitatea și restul motivelor invopcate cu doar câteva zile în urmă când au respins proiectele. Aceleași proiecte, la a două strigare le-au picat bine! De ce? De… consecvență sigur nu! De interes cetățean care le plătește indemnizația? Nicidecum! De… shhoping, de slugărnicie în fața șefului de partid? De fiecare câte puțin! Cap de listă la răzgândacii de la PNL Olt este nimeni altul decât Comănescu Ionuț, cel de care nu aveai loc să iei o palmă în campania impotriva lui Moț. I s-a alăturat Ştefan Văduva, bineînțeles că nu se putea opune nici Viorel Rogojinaru, sau Eugen Romeo Costică, ori cu atât mai puțin să iasă din linia trasată de șeful de partid Laura Giura. Consecvență- da, în cazul lui Marian Manuel Doagă și Alexandru Bogdan Popistaş care alături de cei doi de la Pro România au votat și azi împotrivă.
Așadar, s-a așternut liniștea, Moț are din nou BRELOCU’ la degetul mic, să înceapă vânzările. Cu tristețe pentru cei ce care așteptau acest moment, sunt mai șanse să nu devină proprietari peste noapte din motive… obiective, ce țin de Direcția Patrimoniu a Primăriei Slatina: o verificare mai în… amănunt a calculatoarelor. Nu de vreo firmă de IT ci de procurorii anticoruție!