TEODOSESCU E ISTORIE LA BALȘ, CONSOARTA SALVATĂ PE RECOMANDARE LA ISC OLT!
Încheiat, validat, Mădălin Teodosescu e istorie ca primar al Balșului. S-a cerut singur pe tușă prin acțiunile sale întreprinse vreme de 12 ani în detrimentul cetățeanului și el, cetățeanul, alegătorul, i-a satisfăcut dorința. Mortul de la groapă nu se mai întoarce astfel că, pe recomandare de partid, zilele acestea dă grav din coate să pice totuși pe moale.
Primul pas, consoarta! Pe recomandare de partid, bineînțeles, se detașează numita Teodosescu de la Primăria Balș la ISC Olt, pe postul de inspector șef. Pe semne că doamna, până azi ocupantă a unei funcții călduțe în subordinea soțului, fost deja de tristă amintire, s-a simțit atrasă, peste noapte, mai degrabăde autorizațiile de construire a unor imobile. Că intră la puricat și Cantea sau Truică va fi cu siguranță pură coincidență, nici vorbă de vreo răzbunare sau ceva asemănător! Cu siguranță Voiculescu are la dosarul consoartei lui Teodosescu cele mai bune recomandări de la fostul angajator al acesteia, altfel nu i-a fi lăsat încă o dată cu dinții la gard pe liberali care i-au salvat pielea duminică, 27 septembrie, tocindu-și pantofii pe ulițele județului.