COVID 19 ÎN OLT: NUMĂRUL INFECTĂRILOR CREȘTE DIRECT PROPORȚIONAL CU RELAXAREA AUTORITĂȚILOR! SĂ FIE CAMPANIE…
S-au plictisit aleșii neamului de atâta COVID-19! Virusul n-a fost eradicat, cazuri noi continuă să apară zilnic iar dacă ar fi să ne rezumăm la județul Olt trendul este crescător, greu de spus dacă s-a atins vârful sau dimpotrivă, vor urma zile în care numărul cazurilor persoanelor infectate a crește. Focar la Ambulanța Olt, focar la Delta Aluminiu, focar la Spitalul Județean Slatina,ba chiar caz pozitiv și la DSP Olt, aceasta este imaginea de azi a situației de la Olt! Izbucnesc focarele, se dau statistici, în același limbaj de lemn parcă tras la indigo, de la DSP OLT, SJU Slatina, Prefectura Olt, chiar și decesele au devenit deja niște cifre. Pentru că s-au schimbat prioritățile! Dacă în cele două luni de stare de urgență, cel puțin public, părea că există un oarecare interes al autorităților implicate în gestionarea acestei crize, azi majoritatea au intrat pe… relaxare(n.n. a se citi nepăsare!). Bineînțeles, azezonată cu un mare grad de incompetență care, e drept, a existat și în lunile de stare de urgență însă n-a fost izbilă pentru că n-a fost nimic de gestionat. Abia în ultimele săptămâni s-a manifestat în toată ”splendoarea ei” când situația cazurilor noi a ecaladat alarmant chiar. Dar, cum spuneam, doar cetățenii de rând sunt cei care mai manifestă preocupare pentru sănătatea lor și a apropiaților. Politicienii, aleși ai neamului sau chiar ocupanți de moment ai unor funcții de conducere în deconcentrate s-au plictisit de mult de Covid-19, iar în perioada următoare comunicarea pe această zonă va deveni din ce în ce mai limitată, pentru ca într-un viitor nu foarte îndepărtat apariția unui caz nou sau chiar focar să nu mai fie subiect de breaking news ci o amărâtă de știre aruncată într-un colț, de… umplutură! Ordinele s-au dat pe unitate. Fie că vorbim despre PNL sau PSD, la Olt încep să se tureze motoarele. Atât Oprescu cât și Voiculescu au dat deja primele semnale către activul de partid în contextul desfășurării alegerilor locale în septembrie. 15 iunie, data la care expiră starea de alertă, a fost fixată de liderii celor două formațiuni politice ca data până la care să se încheie ultimele pregătiri, pentru ca apoi să se intre în forță pe campanie. Neoficial bineînțeles, pentru că nu-i așa, aia e campania în care politicienii scot totul, în care legea nu le pune opreliște, în care e permis orice, de la mită electorală, la scandaluri între găști(politice!), la atacuri la persoană și nelipsitele gogoși electorale! Se lucrează deja la calendarul întâlnirilor în teritoriu, filialele locale cu șefii de la județ și apoi baia de mulțime cu electoratul. Dacă se va da liber și la organizarea evenimentelor culturale, nu va fi administrație care să nu organizeze ziua comunei, o ocazie de neratat de a se lansa în cursa pentru un nou mandat a primarilor în funcție. Acum, deja aproape intrați în linie dreaptă pentru locale, poate și pentru prlamentare tot în acest an, doar o prelungire a stări de aertă- cu resticțiile aferente- îi mai poate ține pe loc! Altfel, pandemia, deși n-a trecut, devine încet dar sigur isorie! Perioada în care se va întâmpla acest lucru ține doar de… procente! La fel și al doilea mult trâmbițat val!